Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.) informează potenţialii beneficiari că au mai rămas doar 20 zile până la data limită de depunere a cererilor unice de plată, fără penalități, pentru subvenţii.
După data de 16 mai, cererile unice de plată mai pot fi depuse în termen de 25 de zile calendaristice, cu o reducere de 1% pentru fiecare zi lucrătoare a sumelor la care fermierul ar fi avut dreptul dacă cererea unică de plată ar fi fost depusă până la data de 16 mai.
Până la această dată, la APIA Centrul Județean Bihor au fost depuse un număr de 21.357 cereri dintr-un total de 39.414 de fermieri care au depus cereri în anul 2015.
“Având în vedere că vine perioada sărbătorilor de Paște și a faptului că în această perioadă funcționarii APIA Bihor lucrează în paralel la finalizarea plăților aferente anului 2015 și la preluarea cererilor unice de plată pentru anul 2016, facem un apel către toți fermierii care nu s-au prezentat până la această dată la centrele locale sau la centrul județean să își finalizeze cât mai urgent partea de identificare și de obținere a documentelor de la primării și să se prezinte cât mai repede la noi. Chiar dacă există posibilitatea depunerii cererilor până la 10 iunie, cu penalități, APIA Bihor depune toate eforturile pentru a prelua cererile fără penalități”, a declarat Florian Pavel, director executiv al APIA Bihor.
Directorul APIA a lăudat efortul primăriilor bihorene de susţinere a fermierilor, adresându-le rugămintea ca şi în următoarea lună să facă tot ce le stă în putinţă pentru a le elibera acestora adeverinţele şi a viza toate documentele necesare.