Pe 10 iunie, bihorenii sunt invitați de Asociația Pescarilor Sportivi Aqua Crisius să sărbătorească Ziua Liliacului Carpatin, ajunsă la a VII-a ediție.
Principala activitate va consta într-un concurs dedicat elevilor, care se vor întrece la diferite probe de îndemânare, de recunoaștere a unor elemente de biodiversitate, de orientare în teren sau de demonstrare a cunoștințelor despre mediul înconjurător.
Concomitent, bucătari pricepuți își vor dovedi abilitățile într-un concurs de gătit la ceaun, iar vizitatorii și turiștii vor fi îndemnați să cumpere produse locale. La finalul sărbătorii, elevii și toți participanții vor primi câte o porție din mâncarea gătită la ceaun și, în sacoșe prietenoase cu mediul, materiale personalizate în cinstea sărbătorii, precum și o nouă ediție a albumului fotografic „Valea Iadului, colț de rai în Munții Apuseni”.
Ziua Liliacului Carpatin va începe la ora 10, la Coada Lacului, pe platoul aflat vizavi de Vila Sanda.
Valea Iadului este o arie protejată de interes național, unde trăiesc specii de interes conservativ precum racul bihorean (Austropotamobius bihariensis), peștele zglăvoaca (Cottus gobio), vidra (Lutra lutra) sau liliacul carpatin (Syringa josikaea), care se găseşte pe porţiuni restrânse ale lanţului carpatic din România şi Ucraina.
Liliacul carpatin este o specie relictă, ocrotită de lege, endemică pe Valea Iadului. Arbuștii cu frumoasele lor flori mov cresc spontan în această vale, care a devenit rezervație naturală pe o suprafață de aproape două hectare, situată în comunele vecine Bulz și Curățele.
Evenimentul este organizat în cadrul proiectului „Conservation and protection of the cross border natural heritage of Bihor - Hajdú-Bihar counties”, finanțat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională, România și Ungaria.
Ziua Liliacului Carpatin 2023
Agenda evenimentului
09:30 – 10:00 Primirea participanților
10:00 – 10:15 Deschiderea evenimentului și prezentarea activităților
10:15 – 13:30 Desfășurarea concursului pentru elevi
10:15 – 13:30 Desfășurarea concursului de gătit la ceaun
10:15 – 15:00 Desfășurarea târgului de produse locale
13:30 – 14:30 Servirea mesei
14:30 – 15:00 Festivitatea de premiere și închiderea evenimentului
Ziua Liliacului Carpatin, ediția din 2019