Scriitorul, eseistul și poetul Ioan F. Pop (foto dreapta), autor a zece cărți de poezie, filosofie, jurnal de idei, cogitațiuni și eseuri, a fost răsplătit cu „Premiul pentru poezie" al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Arad, pe anul 2018, pentru volumul „Poeme abandonate în cuvinte”, al cincilea volum de poeme al autorului, apărut anul trecut la Editura Școala Ardeleană din Cluj-Napoca.

Scriitorul orădean se află la al treilea premiu decernat de filiala arădeană a USR. Cărțile sale au fost bine primite de critica de specialitate, despre ele pronunțându-se, în cele mai importante reviste, cei mai reputați exegeți și teoreticieni literari. Gala premiilor literare a s-a desfăşurat sâmbătă, 7 decembrie, la Casa Jelen din Arad.

„Încercând oarecum să uit poezia, constat că ea îşi anexează unele formulări, confiscă unele semnificații, abate traiectoria semantică inițială și schimbă structura fonemică a unor expresii. Se face stăpînă pe aproape toate încercările polisemice care bat timide în zarea unei file nescrise. Nedorind – sper - să mă părăsească de tot, poezia s-a insinuat tacit în textura altor pagini, continuând, oarecum clandestin, să mă scrie ea pe mine. Pur și simplu mi-a deturnat câteva texte care aveau inițial o altă destinație introspectivă, punându-le inefabilele măști ale poeticității. Prins în imperativul acestui joc texistențial, niciodată nu știu când începe ficțiunea și când se termină realitatea cuvintelor, când stranietatea unei clipe poate fi captată într-o indeniabilă trăire poetică”, spune autorul în Cuvântul înainte al cărții.

„Cartea lui Ioan F. Pop, „Poeme abandonate în cuvinte”, este exact ceea ce anunța poetul în micul său Cuvânt înainte: o combinație de textualism și existențial, o carte cu adânc substrat filosofic, menită să dea de gândit, de pe urma căreia cititorul va înțelege mai bine viața (chiar propria sa viață) și poezia, pe fondul unor certe satisfacții estetice. Ioan F. Pop este un poet cerebral, rafinat în gândire, posesor al unui bogat imaginar poetic texistențial, prin intermediul căruia cititorii de azi pot descoperi câteva dintre elementele care au făcut faima generației optzeci și care azi par să fi intrat într-un con de umbră. Poezia sa se citește cu interes și îndeamnă la reflecție”, afirmă cunoscutul critic literar Tudorel Urian.

Născut în Sălaj, absolvent al Liceului de Filologie-Istorie din Oradea şi al Universităţii „Babeş-Bolyai” - Teologie-Istorie, doctor în filozofie al acestei universităţi, Ioan F. Pop a fost redactor la Gazeta de Vest şi Noua Gazetă de Vest, referent cultural la Cercul Militar şi actualmente este muzeograf la Muzeul Memorial „Iosif Vulcan”, fiind, pentru o vreme, şi cadru universitar la Universitatea din Oradea. A publicat, din 1994, 11 volume de poezii, studii şi eseuri, „Poeme abandonate în cuvinte” fiind al treilea premiat de Uniuneea Scriitorilor din România, Filiala Arad). Ioan F. Pop e prezent cu poeme, texte literare, studii şi eseuri în cele mai importante reviste din ţară, precum şi în reviste străine. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.