Prezent luni seara la emisiunea sportivă de la TVS, preşedintele FC Bihor, Ioan Lucian, a recunoscut existenţa problemelor financiare la club, dar le-a pus pe seama "contextului general" economico-financiar, şi a spus că le-a cerut fotbaliştilor care înregistrează restanţe salariale "să reziste".

Lucian a spus că are speranţe ca în această săptămână să intre în contul clubului circa 1,1 miliarde de lei vechi, adică 800 de milioane de la municipalitate şi 300 de milioane de la Consiliul Judeţean, bani din care s-ar putea plăti salariile "pe luna februarie, şi la o parte dintre jucători şi pe luna martie".

Preşedintele a recunoscut că există datorii la plata salariilor unor angajaţi ai FC Bihor mai mari decât ale jucătorilor, dar a spus că 80% dintre cluburile din seria a doua a ligii secunde sunt cu salariile pătite abia la nivelul lunii ianuarie. "Nu e numai la noi situaţia aceasta, deci nu e vorba de un management defectuos", a spus Lucian.

El s-a arătat iritat de atitudinea antrenorului Dan Dobai, care, după ultimul meci, i-a încurajat pe jucători să îşi ceară drepturile, spunând că el, unul, nu acceptă "ultimatumuri" de la angajaţi. "Îl înţeleg şi pe domnul Dobai, dar de la el mă aştept la altă atitudine", a spus Lucian, completând că tehnicianul "este liber să ia orice decizie" dacă nu îi convine situaţia de la club.

Lucian a făcut apel la înţelegerea angajaţilor clubului, spunând că s-a reuşit crearea unei "echipe frumoase", care e păcat să se destrame din pricina unor probleme financiare temporare, mai ales că "în jurul clubului există suficienţi factori destabilizatori", nenominalizaţi însă. Extrem de neaoş, preşedintele a apus că "nu trebuie să fim ca vaca care umple şiştarul cu lapte, să arate cât e de lăptoasă, iar apoi dă în el cu coada".

Întrebat de promisiunea sa de a atrage personal 500.000 de euro la club, Lucian a spus că ea rămâne valabilă, dar e legată în bună măsură de un bun parcurs al echipei, căci companiile cu care el se află în permanent contact, pe lângă că sunt afectate acum de criză, nu acceptă să dea "niciun leu pe ochi frumoşi", ci doar pe performanţă. Preşedintele a spus că va încerca să strângă suma nu de la un singur sponsor, ci de la mai mulţi, iar ea, adăugată contribuţiei anuale de 300.000 de euro a administraţiei orădene şi judeţene, ar da un buget de 800.000 de euro, "cu care aş merge în galop spre divizia A".

Până una-alta, însă, Ioan Lucian e nevoit să gestioneze un buget mult mai sărac, care îl face să ia în piept revolta oamenilor neplătiţi din club şi propriile sale cifre negative, enumerate chiar de el, în cadrul aceleiaşi emisiuni: "80% din viaţa mea gravitează în jurul acestui club, iar 40% din sănătate mi s-a deteriorat din cauza lui".

Citiţi pe aceeaşi temă şi: Bihorul a învins, dar vestiarul fierbe! Jucătorii nu şi-au primit salariile de câteva luni