Din această săptămână, pe drumul ce leagă Oradea de Beiuş muncitorii ar trebui să lucreze de zor. Liderul PSD Bihor şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, Ioan Mang, a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă, că CNADNR a plătit constructorii, aşa că nu mai există niciun motiv de tărăgănare.

Informaţia i-a fost comunicată lui Mang în weekend, la Comitetul Executiv Naţional al partidului, chiar de la preşedintele CNADNR, Narcis Neaga. "Mi-a comunicat că s-a găsit o soluţie pentru partea de drum contractată de CCCF (n.r. între Oradea şi Beiuş) şi că o să vedem că se accelerează lucrul", a declarat Mang. Lucrările pe acest tronson s-au făcut într-o lentoare rară, firma acuzând lipsa de finanţare.

Priorităţi

Dincolo de Beiuş, însă, lucrările ar putea să mai stagneze. Firma spaniolă VV Azvi are activitatea blocată de localnicii din Grădinari, care se tem de poluarea staţiei de mixturi asfaltice instalată de firmă pe un teren închiriat din sat. Mang spune însă că bihorenii n-au de ce să se teamă. "Deocamdată (n.r. firma VV Azvi) are doar un acord de mediu. Dacă după pornire se va constata că într-adevăr poluează, ceea ce după părerea mea este imposibil pentru că utilajele sunt achiziţionate în 2012 şi respectă toate normele CE, atunci poate să nu i se dea autorizaţia de funcţionare şi o să fie necesar să schimbe utilajele, nici într-un caz să se mute", a declarat Mang.

De altfel, în aceeaşi conferinţă de presă, Mang a spus că infrastructura rutieră este una din priorităţile judeţului, aşa cum se şi regăseşte şi în strategia de dezvoltare 2014-2020 întocmită de Consiliul Judeţean şi care în această lună ar putea fi votată de aleşii judeţului. Alături de infrastructură, în opinia lui Mang alte obiective principale sunt parcurile industriale, dezvoltarea Aeroportului, finalizarea lucrărilor la sediul fostei Garnizoane, amenajat pentru Muzeul Ţării Crişurilor, şi înfiinţarea unui institut de cercetare, împreună cu Universitatea din Oradea şi Primăria Oradea.

Cât despre întreaga strategie, Mang a spus că are o singură "hibă": prevede prea multe investiţii. "Chiar dacă nu facem tot, sigur vom sta foarte bine dacă facem jumătate", a declarat vicepreşedintele CJ.

Veşti bune de la Ponta

Pe de altă parte, în aceeaşi conferinţă de presă, Mang a ţinut să precizeze veştile bune pe care Guvernul Victor Ponta le dă românilor la 1 iulie: creşterea salariului minim la 900 de lei, scăderea costurilor din facturile de energie electrică cu 2,6%, scutirea de impozit pentru profitul reinvestit al companiilor şi eliminarea ori comasarea a 27 de taxe. În plus, deputaţii decid miercuri dacă reduc CAS-ul pentru companii, de la 1 octombrie.

Convins că aceste sunt măsuri bine primite de mediul privat, Mang n-a ratat ocazia să-l "înţepe" pe fostul aliat local, primarul Ilie Bolojan. "Iată că n-a plecat nicio firmă din Oradea, iată că tot ce s-a vorbit a fost doar o chestiune de campanie electorală, de a încerca de a păcăli electoratul", a spus Mang, referindu-se la declaraţiile lui Bolojan care spunea, în luna mai, că o companie a decis să renunţe la o investiţie locală din pricina taxei instituită de Guvern pentru clădirile industriale.

Mang a comentat şi alianţa PNL-PDL, spunând că pedeliştii greşesc dacă cred că, renunţând la numele formaţiunii, românii vor uita că guvernarea acestui partid le-a tăiat pensiile şi salariile, iar liberalii vor pierde, deoarece "o să vezi scris pe uşă PNL şi înăuntru e Monica Macovei".

Liderul PSD a precizat şi că tinde să dea dreptate Prefecturii în războiul cu Primăria Oradea, municipalitatea fiind acuzată că taxează ilegal parcările din oraş. Argumentul lui Mang este că nimeni din partea Primăriei n-a ieşit public să susţină că acuzele Prefecturii nu sunt întemeiate. "Mă bucur că poate vom schimba culoarea galbenă cu alb", a spus Mang, făcând aluzie la culoarea de partid a liberalilor, galben.