Jurnalistul, dramaturgul, diplomatul şi, nu în ultimul rând, umoristul Ioan T. Morar şi-a lansat la Librăria Gutenberg cel mai recent roman, "Sărbătoarea Corturilor". Oradea a fost al treilea oraş ales pentru lansare, după Timişoara şi Arad.

Prezentarea cărţii a fost făcută de profesorul şi criticul Mircea Mihăieş. Autodeclarat un adept al pragmatismului şi salutând trecerea autorului de la poezie la proză, Mircea Mihăieş s-a declarat încântat de carte, pe care o consideră cea mai bună dintre cele semnate până acum de Ioan T. Morar.

"Sărbătoarea Corturilor" povesteşte întâmplări reale petrecute în anii 60-70, în comunitatea neoprotestantă din Arad, mai exact traseul unui grup de tineri de la baptişti la penticostali, la adventişti, iar apoi la iudaism şi până la dorinţa de emigrare în Israel. Acesta este începutul unei epopei spectaculoase descrise în 474 de pagini.

"Cartea se citeşte ca pe apă", a spus Mircea Mihăieş, lăudând stilul scriiturii, dar şi alegerea autorului de a construi naraţiunea la persoana I, din perspectiva unui membru al grupului care era în acelaşi timp şi turnător la Securitate.

Romanul conţine teme ce trimit spre universul închis atât pe dinăuntru cât şi pe dinafară care era România în acei ani – libertatea, iubirea şi iubirea de sine, vinovăţia şi păcatul, slăbiciunile umane şi camuflarea lor, autodevorarea – toate acestea constituind pretextul pentru un înalt discurs moral.

Ioan T. Morar crede că literatura trebuie să-i mai şi amuze pe oameni, nu numai să-i încrunte, fapt pentru care noua sa carte are şi o latură amuzantă, din care a şi ales un pasaj considerat contrapunctic pentru lectura în public. Lansarea s-a încheiat cu o scurtă sesiune de autografe.

Ioan T. Morar este membru al Uniunii Scriitorilor, din partea căreia a şi primit două premii până acum, şi membru fondator al Academiei Caţavencu. Cartea "Sărbătoarea Corturilor" se găseşte la Librăria Gutenberg, la preţul de 45 lei.