Manechinele Agenţiei Amalia Judea Art and Fashion au dat viaţă creaţiilor Ioanei Silaghi miercuri seară, la Hotelul Terra. "Aşa cum sugerează şi numele colecţiei, Urban Sensation, elementele de pret-a-porter din suita prezentată sunt destinate a fi purtate în oraş, de către femei care aparţin secolului XXI, atât fizic, cât şi ca atitudine", explică designerul.

Pentru a-şi materializa imaginaţia, orădeanca a folosit în articolele de îmbrăcăminte pielea, catifeaua, mătasea şi stofa. "Amestecul de culori bej cu verde închis, crem cu maro şi negru cu gri, precum şi aplicaţiile strălucitoare din mărgele şi pietre colorate, argintii şi aurii, deosebit de importante, reprezintă imaginea globală a colecţiei, adică simplu şi complicat în acelaşi timp", povesteşte creatoarea de modă.

Tânăra spune că hainele ei vor putea fi purtate de femei de toate vârstele, în diverse ocazii, fie la petreceri, întâlniri de afaceri sau chiar zi de zi.

După debutul de la Oradea, colecţia Urban Sensation va fi prezentată, vara aceasta, şi la Mamaia şi Bucureşti. În plus, în toamnă, tânăra va reprezenta România în cadrul unui festival de artă la Berlin.