Preşedintele Klaus Iohannis a vorbit, marţi, despre măsurile care vor fi luate după data de 15 mai, când expiră starea de urgenţă şi când este aşteptată o relaxare a restricţiilor. În esenţă, şeful statului a subliniat că toate măsurile de relaxare se vor lua gradual, cu ochii pe statistici, şi că acestea nu vor fi irevocabile. "Dacă după o măsură creşte numărul de bolnavi, măsura se revocă", zice el.
Iohannis şi-a început conferinţa de presă prezentând un tabel cu date statistice privind evoluţia cazurilor de coronavirus. "În această epidemie, autorităţile, împreună cu medicii şi cetăţenii, au rezultate notabile. Societatea a dovedit că are maturitate", a spus el, arătând că România a înregistrat cazuri mult mai puţine raportat la un milion de locuitori şi subliniind că "o relaxare prematură ar fi fundamental greşită".
"Am întocmit un grafic care arată numărul de bolnavi la un milion de locuitori. Am ajuns la diferenţe foarte mari între state. Dacă ne uităm cu mare atenţie, găsim şi datele din România, care sunt cele mai de jos, ceea ce ne arată că în România avem aproximativ 600 de bolnavi dintr-un milion de locuitori. N-ar fi păcat să dăm cu piciorul la aceste rezultate obţinute greu?", a spus preşedintele.
"Nu revenim la viaţa de dinainte"
Iohannis a adăugat că vor rămâne multe restricţii în vigoare şi după data de 15 mai, reiterând ideea că în continuare grupurile mai mari de 3 persoane vor fi interzise, la fel şi ieşirile la restaurante sau mall-uri.
"Din 15 mai e posibil să relaxăm anumite măsuri, nu înseamnă că revenim la viaţa noastră normală dinainte. În realitate, experţii ne spun că nici nu ştim când vom reveni la o viaţă normală. (...) Imediat după 15 mai, nu vom putea nici să plecăm din localitate decât dacă avem un motiv foarte serios. În majoritatea unităţilor la uşă va fi cineva care ne măsoară temperatura", a exemplificat el.
Preşedintele a insistat că măsurile de reducere a restricţiilor vor fi graduale şi a arătat că toate restricţiile se vor relaxa pe parcurs, dar, "întotdeauna cu ochii pe statistică".
"Dacă după o măsură creşte numărul de bolnavi, măsura se ia înapoi. Nu avem ce face. E nevoie de atenţie, de echilibru, de o abordare responsabilă", a spus el.
Pe de altă parte, întrebat de jurnalişti dacă vârstnicii vor ieşi din case tot folosindu-se de declaraţii sau cum se va face efectiv deplasarea în altă localitate, Iohannis a spus că decizia va fi luată săptămâna următoare.
"Vom decide săptămâna următoare dacă vom prelungi starea de urgenţă sau vom adopta altă formulă administrativă", a spus preşedintele.
Stare de urgenţă sau stare de alertă?
Întrebat dacă după 15 mai există posibilitatea de a prelungi starea de urgenţă sau dacă Guvernul va decide stare de alertă, preşedintele a arătat că se discută, încă, ambele variante.
"Noi discutăm aceste variante de două săptămâni. Decizia nu o vom lua mâine. Decizia dacă vom prelungi sau va fi stare de alertă o vom lua poate săptămâna viitoare", a arătat el.
Preşedintele a mai adăugat şi că "Legislaţia secundară e aproape finalizată". "Am vrut să fim pregătiţi din timp şi pentru o situaţie, şi pentru cealaltă".
Despre anul şcolar
În legătură cu amânarea, pentru luna septembrie, a întoarcerii elevilor în şcoli, Iohannis a arătat că măsura era esenţială pentru evitarea răspândirii noului coronavirus, şi a subliniat că elevii din clasele terminale nu sunt obligaţi să meargă la orele de pregătire din şcoli.
Întrebat cum va fi respectat dreptul la educaţie în contextul în care elevii din mediul rural nu au acces la internet, Klaus Iohannis a răspuns că "Ministerul va veni cu soluţii, probabil, cu achiziţii de tablete".
"Este o preocupare pe care eu o am de multă vreme, în conducerea ministerului există multe dicuţii pentru a rezolva aceste chestiuni. Am discutat ce trebuie să facă ministerul în timpul verii", a mai arătat preşedintele, adăugând că trebuie făcute şi ghiduri pentru dascăli.
Conferinţa de presă a preşedintelui a durat mai bine de două ore, fiind prima întâlnire directă cu jurnaliştii de la declanşarea stării de urgenţă.
Între altele, el a mai fost întrebat despre achiziţii, unde a răspuns că "unde s-au făcut achiziţii directe am solicitat atenţie maximă", despre dublarea alocaţiilor, despre care a arătat că "este una dintre măsurile care trebuie foarte bine cântărite" şi "la mijlocul anului se va analiza", despre importanţa testărilor anti-COVID, spunând că "trebuie să intrăm într-o zonă de testare post-infectare", dar şi despre amânarea alegerilor generale, programate să se desfăşoare în toamnă, în legătură cu care a declarat că "este prematur" să se pronunţe, "depinde de cum gestionăm noi epidemia".
Vezi declaraţia completă a preşedintelui