După ce în România s-a depăşit, joi, pragul de 10.000 de îmbolnăviri cu noul tip de coronavirus, preşedintele Klaus Iohannis a transmis un nou mesaj pentru populaţie, arătând că "suntem încă pe un trend ascendent şi trebuie să respectăm cu stricteţe măsurile" dispuse în cadrul stării de urgenţă pentru limitarea extinderii Covid-19. De asemenea, el a atras atenţia că în unele ţări epidemia a revenit şi există un risc major "să se reaprindă foarte uşor chiar şi acolo unde părea că îşi reduce efectele".

"Din păcate am depăşit astăzi numărul de 10.000 de cazuri şi avem o creştere semnificativă a cazurilor confirmate. Aceste date ne arată că suntem încă pe un trend ascendent şi trebuie să respectăm cu stricteţe măsurile. Nu ne permitem să slăbim deloc vigilenţa, pentru că încă nu este plafonată curba infecţiei. Cele mai multe state se află în primele faze ale epidemiei, iar în unele state se observă o reapariţie a cazurilor. Există un risc major ca epidemia să se reaprindă foarte uşor chiar şi acolo unde părea că îşi reduce efectele", a spus Klaus Iohannis, conform declaraţiei redate de Digi24.

Preşedintele a mai arătat că în acest context eforturile naţionale trebuie dublate de un efort comun la nivel european, anunţând că va participa joi la videoconferinţa Consiliului European pe tema măsurilor privind gestionarea pandemiei COVID-19 şi că va susţine crearea unui fond de redresare economică, la care să aibă acces toate ţările membre, complementar bugetului UE pentru perioada următoare.

"Foaia comună de parcurs referitoare la relansarea economică este principalul subiect pe care îl vom aborda în cadrul reuniunii. Acest document defineşte un set de principii care vor sta la baza viitorului plan şi cuprinde direcţiile de acţiune. Avem nevoie de o astfel de foaie de parcurs. Unul dintre cele mai importante obiective este asigurarea unei autonomii strategice a UE. Mă refer la anumite sectoare precum sănătate. Criza actuala ne-a arătat necesitatea unui răspuns solit. Trebuie să consolidăm capacitatea UE în acest domeniu iar statele membre să îşi îmbunătăţească sistemele de sănătate", a mai arătat Iohannis.

Preşedintele a mai precizat şi că un alt obiectiv îl reprezintă "asigurarea unui program masiv de investiţii axact pe industriile esenţiale şi pe relansarea serviciilor puternic afectate", arătând că este necesară o finanţare substanţială.

"Doresc să subliniez că prin măsurile luate la nivel european, pentru România au fost mobilizate peste 1,5 miliarde de euro. 750 de milioane pentru IMM, 350 de milioane pentru echipamente medicale, 120 de milioane de euro stimulente de risc şi 30 de milioane de euro pentru asistenţii sociali. Aceste fonduri sunt disponibile deja", a mai subliniat Iohannis.

Preşedintele a mai spus că cea mai bună cale pentru a limita efectele pandemiei are la bază solidaritatea şi unitatea care sunt indispensabile şi trebuie să prevaleze acum. "Aşa cum virusul nu ţine cont de graniţe, la fel şi noi va trebui să avem maturitatea pentru a trece peste orice bariere artificiale în aceste momente extrem de dificile", a declarat Klaus Iohannis.

Aşa cum BIHOREANUL a mai scris, cifrele oficiale furnizate la ora 13 de Grupul de Comunicare Strategică arată că la nivel naţional a fost trecut pragul de 10.000 de persoane infectate. "Până astăzi, 23 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 10.096 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate, 2.478 au fost declarate vindecate şi externate", arată GCS.

Numărul deceselor înregistrate în țară din cauza coronavirusului până joi este de 527.

Oficial, în Bihor au fost înregistrate în total 348 de cazuri, diferenţa dintre aceste cifre şi cele comunicate anterior de sursele BIHOREANULUI (care arată 370 de infectaţi), datorându-se orei - mai devreme - la care au fost făcute raportările de către Institutul Naţional de Sănătate Publică.

Vezi mai jos declarația președintelui!