Preşedintele Klaus Iohannis s-a dus sâmbătă la schi în masivul Şureanu, din judeţul Alba.

Alba24.ro scrie că şeful statului a fost fotografiat în timp ce, la fel ca orice alt schior, aştepta la rând pentru a urca cu telescaunul în vârful unei pârtii. Gestul său i-a surprins pe cei din jur, mai scrie aceeaşi sursă, care s-ar fi aşteptat ca preşedintele să aibă prioritate.

Iohannis a schiat astfel pe domeniul situat la cea mai mare altitudine din ţară, de peste 2.000 de metri. Preşedintele a mai fost la schi la Şureanu şi în iarna trecută, mai arată aceeaşi sursă.

"Eu înţeleg de ce vine preşedintele acolo tot timpul, pentru că soţia dânsului este la Sibiu, el îşi petrece foarte mult timp la Sibiu, şi este un bun schior. Eu l-am urmărit de câteva ori pe pârtie şi să ştiţi că domnul Iohannis schiază chiar de excepţie, el şi anturajul care îl însoţeşte. În primul rând, nu schiază la noi decât pe A-uri. O singură dată s-a întâmplat ca, din momentul în care a dat telefon şi până a ajuns acolo, starea vremii s-a schimbat şi din cauza vântului a trebuit să oprim telescaunul şi atunci a făcut câteva ture pe C-uri cu teleschiul. Deci este evident de ce nu schiză la Păltiniş, este un sportiv. Efectiv schiază de performanţă şi atunci îi e foarte simplu să ajungă pe Domeniul Schiabil Şureanu, face şase-şapte coborâri şi gata", a declarat Daniel Sabău, proprietarul Domeniului Schiabil Şureanu, pentru alba24.ro.

Situat în "Elveţia României", la 82 de kilometri de Sebeş, domeniul Şureanu are opt pârtii, cu diferite grade de dificultate, în lungime totală de 11 kilometri. Zăpadă este din belşug, astfel că cei care îşi petrec sfârşitul de săptămână acolo au făcut o alegere bună.