Şeful grupului de consilieri judeţeni ai PDL, Ionel Avrigeanu, l-a criticat din nou pe preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Cornel Popa, joi, într-o conferinţă de presă, spunând că acesta din urmă nu a prezentat niciun proiect major de când a preluat frâiele judeţului.

"În continuare la Consiliul Judeţean nu se întâmplă absolut nimic, deşi a trecut un an şi trei luni de la instalarea noii conduceri. Domnul Popa conduce singur fără consilieri, cu doi vicepreşedinţi decorativi, iar efectele se văd. După atâta timp nu ni s-a prezentat niciun proiect major, niciun program de guvernare locală. Ar fi o mare realizare dacă preşedintele ar reuşi să termine proiecte începute în mandatul domnului Kiss şi Ţîrle, precum Aeroportul şi Muzeul", a declarat Ionel Avrigeanu.

Mai mult, acesta a spus că proiectul realizării pistei Aeroportului din Oradea nu ar avea finanţare, deşi Cornel Popa a anunţat în luna iunie că acesta a fost aprobat spre finanţare de către Comisia Europeană care a alocat pentru acesta 18 milioane de euro. "Din informaţiile mele, orice potenţială finanţare este blocată nu există nicio perspectivă pentru realizarea pistei. Ştiu din surse de la Bucureşti că pentru pistă nu există nicio sursă de finanţare cel puţin pentru următoarele şase luni", a susţinut Avrigeanu.

Afirmaţiile PDL-istului sunt contrazise de reprezentanţii CJ Bihor, care spun că proiectul este în picioare şi că investiţiile vor fi finalizate, conform termenului, până pe 31 decembrie 2015. "Se lucrează la revizuirea studiului de fezabilitate şi totul este în grafic. Nu există niciun blocaj al proiectului", a declarat pentru BIHOREANUL Mircea Jacan, purtătorul de cuvânt al CJ Bihor.

Pe de altă parte, în conferinţa de presă, Ionel Avrigeanu i-a cerut lui Cornel Popa să nu implementeze modelul din regiunea Trento, Italia, în turismul din zona montană a judeţului. "Nouă, consilierilor, nu ni s-a prezentat niciun raport despre ce vrea să propună. Am luat informaţiile din presă şi am înţeles următorul lucru: că-n zona respectivă sunt 60.000 de locuri de cazare şi 160.000 de turişti pe an, ceea ce înseamnă 2,7 turişti pe loc, pe an. Ori asta înseamnă faliment curat!", şi-a explicat acesta punctul de vedere.

În fine, Avrigeanu şi-a exprimat speranţa ca preşedintele CJ să nu-l mai apostrofeze la fel cum a făcut-o în urmă cu peste o lună după ce a aflat că a fost criticat, spunând despre Avrigeanu că "face politică la genunchiul broaştei" şi că "a tratat cu faţa dosul Guvernului Boc". "Sper ca domnul Popa să nu se supere şi să mai trântească nişte epitete şi nişte injurii, căci eu o să spun tot timpul lucrurilor pe nume. Îl respect ca om politic, dar nu are abilităţi în administraţia locală şi, din păcate, nici nu doreşte să înveţe de la cei care ştiu", a mai afirmat Ionel Avrigeanu.

Pe de altă parte, în aceeaşi conferinţă de presă, Ionela Bruchental, vicepreşedinte al PDL Bihor, a criticat conducerea USL pentru modul în care tratează problema exploatărilor de la Roşia Montană, spunând că premierul Victor Ponta s-a comportat "penibil" trecând proiectul în calitate de premier şi spunând că nu-l va vota ca deputat. De asemenea, Bruchental a declarat că PDL susţine investiţiile străine în ţară, dar nu în orice condiţii. "Nu poţi să propui un proiect în Parlament fără ca specialiştii, în acest caz cei de la Ministerul Mediului nu au eliberat acordul de mediu. Este clar că ceva nu este în regulă cu proiectul", a spus aceasta.