După o victorie, reîncepe lupta. Cam aşa s-ar putea descrie situaţia liderului sindical al Universităţii, Gheorghe Ionescu, totodată candidat la funcţia de rector. După ce ministerul Educaţiei i-a dat dreptate, indirect, prin faptul că nu l-a confirmat pe funcţie de rector pe Cornel Antal, Ionescu susţinând încă de când s-au depus candidaturile că are un contracandidat ilegal, Ionescu a găsit probleme şi la alegerile reluate.

Conform unui comunicat de presă remis marţi, Ionescu contestă faptul că Senatul Universităţii a modificat, luni, regulamentul de alegeri, eliminând criteriul conform căruia doar profesorii universitari pot candida pentru funcţia de rector, nu şi cadrele didactice cu grad mai mic. Această modificare s-a făcut la solicitarea Ministerului Educaţiei, însă Ionescu spune că regulile jocului nu trebuiau modificate în timpul meciului. "Într-un stat de drept şi într-o universitate care se respectă, ar fi absolut normal ca orice modificare, operată în Cartă sau Regulament, să producă efecte abia peste 4 ani, la viitoarele alegeri sau la eventuale alegeri parţiale", a spus Ionescu, adăugând că, prin neconfirmarea lui Antal, alegerile nu s-au încheiat, ci doar s-au suspendat.

În plus, Ionescu susţine că modificarea regulamentului acum produce discriminări, dat fiind că la alegerile pentru şefia departamentele - care au avut loc la finele anului trecut - şi pentru preşedinţia Senatului, criteriile de grad didactic au existat. "Întrebarea mea legitimă este, oare cum se simt domnii studenţi, membrii ai senatului cărora li s-a interzis acest drept (de a-şi depune candidatura) la momentul alegerii Preşedintelui Senatului?", mai spune liderul sindical.

Astfel, Ionescu anunţă că nu se lasă şi că deja a introdus o acţiune în instanţă, prin care cere suspendarea executării hotărârii Senatului prin care s-a modificat regulamentul. Liderul sindical a depus o plângere şi la Senat, cu acelaşi motiv, plângere ce va fi analizată de o comisie formată din senatori. Cu toate acestea, preşedintele Senatului universitar, Sorin Curilă, afirmă că regulamentul este unul legal, dat fiind că a primit avizul Ministerului Educaţiei.

În acelaşi timp, Ionescu anunţă că îşi depune candidatura la noile alegeri, care vor avea loc pe 23 aprilie. Candidaturile pot fi depuse în această săptămână, până vineri la ora 16. În afară de Ionescu, singurul care a declarat răspicat că va candida este actualul ordonator de credite al Universităţii, Constantin Bungău.