Veşti bune din Uruguay: tenismena bihoreancă Irina Bara (26 de ani, 96 WTA dublu) şi sportiva georgiană Ekaterine Gorgodze (29 de ani, 69 WTA dublu) au câştigat al patrulea trofeu din acest an, în circuitul de dublu.

Cele două au trecut în ultimul act de cuplul Carolina Alves (Brazilia) și Marina Bassols Ribera (Spania), după ce s-au impus în două seturi, 6-4, 6-3, într-o oră şi 18 minute.
Campioanele de la Montevideo au fost favorite, dar au început slab primul set, iar adversarule conduceau cu 2-0. Perechea româno - georgiană a revenit însă și la 4-4 au reușit break-ul, dublat apoi de câștigarea game-ului pe propriul serviciu și și-au asigurat primul set cu 6-4.

Setul secund a început similar, cele două pierzând primul serviciu. Au forțat după și au reușit să se impună cu 6-3.

Pentru triumful de la Montevideo acestea vor fi recompensate cu câte 2.500 de dolari și 160 de puncte în clasamentul WTA.

Bara, locul 132 mondial, a participat şi la proba de simplu a turneului din Uruguay, unde a fost învinsă în optimi de chinezoaica Xiaodi You, locul 265 WTA.

Este al patrulea trofeu din 2021 pentru Irina Bara și Ekaterine Gorgodze, sportive care în luna septembrie au cucerit titlul de la Karlsruhe (Germania) – 6-3, 2-6, 10-7 cu Katarzyna Piter / Mayar Sherif (Polonia / Egipt), apoi au câștigat trofeul în octombrie la turneul WTA 250 Transylvania Open de la Cluj (România) – 4-6, 6-1, 11-9 cu Aleksandra Krunic / Lesley Kerkhove (Serbia / Olanda), iar în această lună s-au mai impus la competiția WTA 125 de la Buenos Aires (Argentina) – 5-7, 7-5, 10-4 cu Carle Maria Lourdes / Despina Papamichail (Argentina / Grecia).