Iris, una dintre cele mai cunoscute și iubite trupe rock din România, care urcă pe scenă de peste patru decenii, a avut un concert electrizant, vineri seară, la berăria artizanală Bers Nova din Borș.

Vocea inconfundabilă a lui Cristi Minculescu - solistul care a demonstrat că are bateriile încărcate la maximum -, acompaniată fără cusur de colegii din trupă, Valter Popa (chitară), Doru Borobeică (chitară bas) și Mihai Dumitrescu (baterie), i-a făcut pe spectatori, mici sau mari, să cânte alături de Iris piese care au încântat multe generații.

Orădenii nu i-au uitat...

Concertul a reunit în curtea berăriei de lângă Oradea câteva sute de oameni, majoritatea de-o vârstă cu formația înființată la finalul anilor ’70 sau chiar mai „experimentați”. În public au fost însă și orădeni mai tineri, care și-au adus la concert copiii, ca să-i învețe ce înseamnă muzica bună.

La câteva minute după ora anunțată pentru începerea show-ului, adică 20, artiștii au urcat pe scenă, parcă luându-i prin surprindere pe orădenii care erau încă la coadă la bere sau savurau relaxați licoarea la mese. Acordurile piesei „Maxima” și îndemnul solistului i-au făcut să se apropie de scenă și să cânte vers după vers.

Salutul caracteristic al lui Minculescu, „Bună seara, prieteni!”, a răsunat de trei ori, dar prin vocea publicului, chiar la îndemnul artistului. Apoi, rând pe rând, s-au auzit piese care nu mai au nevoie de nicio prezentare: „Baby”, „Nu mă uita!”, „Casino”, „Vis pierdut” (pe care solistul a anunțat că o cântă pentru ca fondatorul trupei Cargo, Adi Bărar, decedat anul trecut, „să găsească drumul spre casă”), „Lady in black”, „De vei pleca”, „Pe ape”, „Strada ta”, etc.

trupa iris

Minculescu, în mare formă

De-a lungul întregului concert, Cristi Minculescu i-a îndemnat pe orădeni să cânte împreună cu trupa, „predându-le” microfonul și lăudându-i pentru atmosfera creată. „Mamă, ce mișto atmosferă! Foarte mișto!”, a spus legenda muzicii rock.

Solistul a dovedit o energie de invidiat, făcând adesea jonglerii cu stativul microfonului, aruncându-și mâinile în aer și având o mimică ce arăta că pe scenă se simte foarte fericit.

Firește, repertoriul concertului a cuprins și melodia „Floare de iris”, când spectatorii și-au transformat telefoanele în „licurici”, fluturând lanternele acestora.

Minculescu n-a fost doar plin de energie, ci și curtenitor față de fanii săi. „Miliarde de mulțumiri vouă, că v-ați început weekendul cu noi aici. Ați cântat extraordinar, sperăm să ne revedem cât de curând, nu mai contează unde”, a spus solistul.

Apoi, a cerut o rundă de aplauze pentru fondatorii Bers Nova, urându-le succes în afacere, și, alături de colegii săi, a coborât de pe scenă. Nu pentru mult timp, însă, pentru că publicul a cerut insistent un bis.

Cristi Minculescu

Final... internațional

Surpriza la revenirea pe scenă a fost că formația nu a mai cântat vreo piesă proprie, ci ultra-cunoscuta „(I Can't Get No) Satisfaction” a coloșilor de la The Rolling Stones, care în aceeași seară s-au aflat la doar 500 de kilometri depărtare, având programat un concert în Viena.

Pentru publicul orădean n-a fost suficient, așa că Iris a urcat pe scenă și a treia oară, și a închis concertul cu alte două cântece „sfinte” pentru rockerii din lumea întreagă: „Highway to Hell” de la AC/DC și „I Want to Break Free” de la The Queens. Cele trei cover-uri i-au făcut pe orădeni să își scuture pletele, știut fiind că muzica rock așa se „simte” cel mai bine...

Abia apoi au putut Minculescu și camarazii săi să coboare de tot de pe scena din curtea berăriei. Cu siguranță, însă, fanii își vor aminti mulți ani că, la Bers Nova, a fost odată Iris...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!