Secretara inspectorului şcolar general Dorel Luca s-a făcut foc şi pară pe jurnalişti. La protestul de săptămâna trecută al elevilor de la şcoala Alexandru Roman, femeia a trebuit să le dea copiilor explicaţii, deoarece fusese lăsată singură pe baricade, inspectorii făcându-şi de lucru "pe teren".

Cum era şi normal, ziariştii au imortalizat momentul, lucru ce a deranjat-o la culme pe femeie, care i-a somat să n-o mai filmeze şi pozeze. Văzând că cererea îi rămâne fără răspuns şi că nici elevii protestatari n-aveau de gând să plece, secretara şi-a sunat şeful. "Sunt toţi peste mine, mă filmează şi mă fotografiază!", a dat ea cu pâra.

Bihorel îi recomandă doamnei să nu mai pună atâta la suflet, că sunt destule probleme, mult mai mari, cu care bugetarii să-şi facă inima rea. Şi-i mai bine să fii pozată ca secretară decât ca şomeră.