Cum a ajuns Stâna de Vale o stațiune turistică? Unde ieșeau la cafea orădenii din perioada interbelică? Care este povestea fotbalului orădean? Cum a trecut orașul prin marea criză economică de acum aproape o sută de ani?

Răspunsurile se găsesc în cartea scrisă de doi istorici orădeni, Gabriel Moisa și Cristian Culiciu, „Memoria Bihorului – dimensiuni cotidiene”, lansată miercuri, la Muzeul Aurel Lazăr. Moisa este directorul Muzeului Țării Crișurilor și decanul Facultății de Istorie din cadrul Universității orădene. Culiciu este la rândul său muzeograf la MȚC și a devenit doctor în istorie sub îndrumarea lui Moisa, dar este și colaborator al ziarului BIHOREANUL, unde scrie constant articole pe diverse teme legate de istoria locului. 

„Nu vor să vă bage istoria pe gât”

Cartea, tipărită pe hârtie de album și cu o calitate grafică de excepție, a trezit interesul publicului: sala mare a muzeului a fost plină, iar numeroși oameni au stat în picioare, inclusiv în holul instituției. De asemenea, exemplarele distribuite gratuit de autori s-au epuizat rapid, semn că orădenii sunt dornici să cunoască ce a rămas în memoria județului lor.

Volumul a fost prezentat de un alt istoric, Sorin Șipoș (prorector al Universității din Oradea), și de profesorul și fostul jurnalist Florin Ardelean, ambii evidențiind faptul că autorii nu au scris o carte de istorie, în sens științific, ci mai degrabă „o analiză la firul ierbii”, care a scos în relief aspecte din viața cotidiană a bihorenilor, „acele elemente care ne arată cum funcționa societatea bihoreană”.

În paginile scrise de cei doi muzeografi – aproape 500, în format A4 – cititorii vor descoperi atât personaje ale Bihorului, de la cel considerat întemeietorul Oradiei, regele Ladislau, la „mecena tinerilor”, Nicolae Jiga, sau avocatul Aurel Lazăr, altfel spus, persoane care merită să nu fie uitate. De asemenea, un capitol este dedicat „orașului rușilor”, Ștei, altul modei din Oradea interbelică, iar altele infractorilor, prezenți în societate indiferent de epocă.

Pentru cei prezenți la lansare, fostul jurnalist a precizat și câteva pasaje din carte care i-au rămas și lui în memorie, cum ar fi cazul unui ofițer de armată care a fost cerut în căsătorie de femeia pe care a violat-o ori despre scandalul diplomelor academice false făcute în Oradea în perioada interbelică. „Nu-i bine să vorbești de funie...”, a spus Ardelean, spre amuzamentul publicului, din care au făcut parte mulți profesori ai Universității din Oradea, instituție pentru care abia ce s-au estompat ecourile scandalurilor privind diplomele false eliberate unor străini.

„Cei care au scris cartea nu vor să vă bage istoria pe gât. Iei din carte cât poți duce, cu lingurița. Istoria este servită ca o prăjitură”, a concluzionat Florin Ardelean.

O carte despre oameni

Gabriel Moisa a precizat că ideea acestei cărți i-a venit în 2018, când, alături de mai mulți colegi, a lansat cartea „Istoria Bihorului”, care, deși are o dimensiune generoasă (peste o mie de pagini), nu cuprinde toate informațiile documentate de specialiștii în cercetarea trecutului. „Atunci s-a născut ideea unui volum nu despre politicieni, economie, ci despre oameni”, a explicat directorul MȚC.

Cititorii vor constata, însă, că perioada modernă este tratată mult mai amănunțit decât perioadele istorice anterioare, explicația fiind atât că Moisa și Culiciu sunt specializați în această istorie, cât și că sursele documentare sunt mai ofertante.

Autorii au precizat și că și-au dorit ca volumul să fie o lectură ușoară și, astfel, atractivă pentru cât mai mulți bihoreni, Cristian Culiciu precizând că exercițiul constant din BIHOREANUL, unde semnează lunar câte un articol amplu despre istoria județului și bilunar texte în rubrica „Oradea ieri, Oradea azi”, îl ajută să își „calibreze” scrisul pe înțelesul publicului larg.

Cartea este bogată și în imagini din Bihor ori cu portrete ale personajelor menționate. De asemenea, conține și facsimile din ziarele orădene de altădată. „Am introdus articole din presa interbelică, care este savuroasă”, a precizat Culiciu.

La finalul evenimentului, autorii au acordat, firește, autografe tuturor doritorilor. Volumul va putea fi achiziționat de doritori din magazinul Muzeului Țării Crișurilor (sediul principal de pe strada Armatei Române).

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!