Aula Magna a Universităţii din Oradea a găzduit, vineri, prima ceremonie de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa organizată de noua conducere a instituţiei.

Istoricul Nicolae Edroiu, directorul Institutului de Istorie "George Bariţiu" al Academiei Române din Cluj-Napoca, a devenit, astfel, membru al comunităţii academice orădene.

Lui Edroiu, pe lângă meritele ştiinţifice, Universitatea orădeană îi recunoaşte şi sprijinul acordat de-a lungul anilor cadrelor didactice ale Facultăţii de Istorie, unii fiindu-i chiar foşti studenţi. "Avem rugămintea de a sprijini Departamentul de Istorie pentru transformarea Centrului de Cercetări Imperiale într-un institut sub egida Academiei Române", a declarat, la ceremonie, preşedintele Senatului Universităţii din Oradea, Sorin Curilă. La rândul său, rectorul instituţiei, Constantin Bungău, i-a mulţumit istoricului că a acceptat să primească titlul academic. "Veţi fi coleg al Universităţii din Oradea într-un colectiv de elită. Suntem mândri că vă vom avea ca şi coleg", a spus Bungău.

Şeful Şcolii Doctorale orădene, Barbu Ştefănescu, a citit Laudatio, adică argumentele ce au stat la baza deciziei Universităţii de a-i acorda istoricului cel mai înalt titlu academic, vorbind despre cariera sa universitară şi despre cercetarea ştiinţifică făcută. Apoi, Curilă şi Bungău i-au înmânat lui Edroiu diploma de Doctor Honoris Causa şi o plachetă cu simbolurile Universităţii din Oradea.

În final, istoricul le-a mulţumit gazdelor sale şi a ţinut o prelegere despre Ţara Crişurilor în stratigrafia geopolitică românească.