În doar câteva ore, sute de cetățeni au sunat la 112 reclamând pagube produse de furtuna devastatoare de marți după amiază. Până marți seară, pompierii au intervenit la 137 de cazuri, echipajele deblocând 60 de drumuri naționale și județene afectate de copaci căzuți.

Potrivit lt. col. Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Crișana, marți, în intervalul orar 17.00-20.20, în dispeceratul ISU Bihor au fost primite 545 de apeluri prin 112, care semnalau efecte ale vijeliilor manifestate în județ.

„Între orele 17.00 - 23.30, pompierii bihoreni au desfășurat 137 de operațiuni de înlăturare a efectelor furtunii, din care peste 100 în municipiul Oradea. Echipajele de pompieri au deblocat 60 de drumuri naționale și județene, au degajat acoperișurile a 11 clădiri sau părți din acestea, desprinse de vântul puternic, au îndepărtat copacii prăbușiți pe 54 de autovehicule și au înlăturat alți 11 arbori căzuți pe trotuare, garduri etc”, a precizat Camelia Roșca, miercuri dimineață.

Aceasta a reamintit și că pompierii paramedici au acordat îngrijirile necesare unei persoane rănite în urma spargerii unei ferestre, transportând-o ulterior la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Bihor.

„În scopul gestionării cât mai rapide și optime a evenimentelor provocate de vijeliile manifestate în „județ, la nivelul ISU BH a fost activată grupa operativă, a fost transmis mesaj RO-ALERT pentru avertizarea populației aflate în zonele afectate de furtuni, au fost trimise informări Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență și a fost crescută capacitatea operațională cu personal aflat în tura liberă”, a mai arătat reprezentanta ISU.

Pentru gestionarea situațiilor de urgență produse în Oradea, Salonta, Aleșd și Marghita, au fost mobilizați pompierii militari din cadrul a  șapte subunități ale ISU BH (Detașamentele 1 și 2 Oradea, Detașamentul Marghita, Detașamentul Salonta, Stația Aleșd, Garda 1 Mai și Garda Sălard), cu 15 autospeciale de intervenție, echipamente și accesorii specifice acestor tipuri de misiuni. 

Așa cum BIHOREANUL a mai scris, furtuna, care a durat doar câteva minute, a provocat pagube însemnate în județ, care s-a aflat la un moment dat inclusiv sub alertă de tip cod roșu de furtuni.

Citiți pe această temă și articolele:

Avertizare a unui serviciu european de monitorizare: Furtuni foarte puternice ar putea lovi județul Bihor

Vijelie peste Oradea: copaci puși la pământ, acoperișuri luate de vânt. Au fost trimise mesaje Ro-Alert (FOTO/VIDEO)

Oradea devastată de furtună: Trafic blocat în aproape tot orașul, copaci scoși din rădăcini, acoperișuri luate de vânt (FOTO/VIDEO)

O persoană rănită în Oradea în urma furtunii. A ajuns la spital

200 de apeluri 112 în Bihor! ISU Crișana: zeci de copaci pe carosabil și mașini, drumuri naționale blocate după furtunile de marți (FOTO/VIDEO)

Distrugeri și la Aeroportul din Oradea: 16 mașini din parcare au fost avariate, un BMW nici n-a mai putut porni de pe loc (FOTO/VIDEO)

Rămași în beznă! 34.000 de consumatori din Bihor nu au curent electric, în urma vijeliilor 

Grădina Zoologică din Oradea, închisă miercuri, ca efect al furtunii

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!