Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana a scos la concurs, pentru ocupare prin încadrare din sursă externă, 26 de posturi vacante. 11 din acestea sunt pentru şoferi pe autospecialele de intervenţie, iar restul de subofiţeri în diferite servicii, respectiv de asisten medical principal.

Mai precis, ISU Crişana caută pentru sediul instituţiei un subofiţer tehnic principal la Serviciul Logistic, un subofiţer tehnic principal la Biroul Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei, un asistent medical principal (instructor) cu grad militar la Centrul de Formare şi Pregătire în Descarcerare şi Asistenţă Medicală de Urgenţă, un subofiţer tehnic principal (şi conducător auto – autospeciale) la Detaşamentul Marghita. Restul de 22 de posturi sunt la subunităţile de intervenţie, 11 fiind pentru subofiţeri operativi, iar alte 11 pentru şoferi pe autospecialele de intervenţie.

Detalii despre fiecare post în parte au fost postate pe site-ul ISU Crişana, dar pot fi obţinute şi la sediul inspectoratului, de pe strada Avram Iancu nr. 9.

Bihorenii care vor să participe trebuie însă să depună, până cel târziu pe 10 decembrie inclusiv, o cerere de înscriere la concurs, iar apoi dosarele de candidaţi, până cel târziu pe 15 decembrie. Lista documentelor necesare este disponibilă tot pe site-ul ISU Crişana.