Cu ocazia Zilei Protecţiei Civile din România, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana şi subunităţile de pompieri din Bihor îşi deschid porţile, marţi. Între orele 9 şi 14, vizitatorii pot afla ce tehnică şi mijloace de intervenţie au militarii.

De asemenea, special pentru ei, pompierii vor face şi exerciţii demonstrative.

În aceeaşi zi, ISU Crişana va primi şi vizite ale elevilor care desfăşoară săptămâna viitoare programul "Şcoala altfel". Special pentru ei, pompierii au pregătit un atelier de informare preventivă, unde preşcolarii şi elevii vor putea învăţa cum să prevină situaţiile de urgenţă şi cum se pot proteja în cazul producerii unui incendiu, unei inundaţii sau al unui cutremur, un atelier unde se vor preda noţiuni de bază în acordarea primului ajutor şi un atelier menit să-i familiarizeze pe participanţi, cu aspecte privind activitatea şi viaţa pompierilor militari.