Toamna aduce tot mai multe evenimente în Oradea. Flavius Buzilă, cântăreț și comediant, urcă vineri pe scena restaurantului Noo’vo de pe strada Vasile Alecsandri, cu spectacolul de comedie și muzică live „Iț gon!”, un nume inspirat dintr-o expresie memorabilă a unei cunoscute politiciene.

Evenimentul este programat pe 26 septembrie, cu începere de la ora 19.

Cunoscut atât ca solist al trupei Hara, iar mai nou și un comediant de succes în mediul online grație parodiilor sale inspirate din coloratul peisaj politic românesc, Flavius Buzilă este hotărât să distreze publicul orădean cu show-ul său.

„În premieră mondială, cosmică și galaxială show-ul «IȚ GON!» e gata să ajungă la voi! Eu și personalitățile mele disociate abia așteptăm să ne facem de mare râs, doar că trebuie să știm unde vă găsim pe voi, ăștia cel puțin la fel de nebuni ca noi!” – transmite invitatul înaintea întâlnirii cu orădenii.

Biletele s-au pus în vânzare pe platforma ambilet.ro, la prețul de 60 de lei.

Informații și rezervări pentru seara spectacolului de la Noo’vo se pot face de asemenea la numărul 0750.432.211.

Seara cu Flavius Buzilă promite să redeschidă seria evenimentelor de la Noo’vo Resto Lounge, care în trecut i-a adus pe scenă pe Mircea Baniciu, Mihai Mărgineanu sau Iris.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!