Având în vedere numărul mare de români înşelaţi de unele agenţii de plasare a forţei de muncă în străinătate, ITM Bihor le recomandă cetăţenilor să verifice în prealabil legitimitatea acestora.

"În activitatea de control desfăşurată au fost identificate situaţii de nerespectare a promisiunii de angajare în străinătate, dar care exced limitelor de competenţă ale Inspecţiei Muncii", se arată într-o informare a ITM Bihor.

Pentru o informare corectă, bihorenii sunt încurajaţi să consulte lista agenţilor de ocupare a forţei de muncă înregistraţi la Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor (www.itmbihor.ro). De asemenea, aceştia sunt sfătuiţi să consulte ghidul lucrătorului român în statele membre UE, unde se regăsesc informaţii privind piaţa muncii şi informaţii privind adaptarea şi integrarea în ţara gazdă. Informaţiile sunt publicate la secţiunea "Ghiduri" pe site-ul www.inspectiamuncii.ro.

Pe acelaşi portal, însă la secţiunea "Noutăţi", cei interesaţi pot găsi informaţii despre intermedierea şi plasarea forţei de muncă în străinătate, unde există publicat un "Avertisment privind munca în străinătate prin intermediul agenţilor de plasare a forţei de muncă".

Din analiza cazurilor de înşelăciune din evidenţele Inspecţiei Muncii, unul dintre segmentele cele mai vulnerabile provine din mediul rural, unde nu se cunosc informaţiile minimale cu privire la condiţiile în care românii îşi pot găsi, legal, un loc de muncă în străinătate.

"În acest sens, pentru diseminarea eficientă a informaţiilor privind intermedierea şi plasarea forţei de muncă în străinătate ne propunem ca acest subiect să fie prezentat în Colegiul Prefectural în vederea realizării acţiunii de informare cu sprijinul cu autorităţilor publice centrale şi locale. Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor solicită şi pe această cale primăriilor din judeţ să afişeze în loc public şi vizibil informaţiile din secţiunea Noutăţi "avertisment privind munca în străinătate prin intermediul agenţilor de plasare a forţei de muncă"", se mai precizează în informarea ITM Bihor.