Biodiversitatea se referă la întreaga lume vie, mediu aflat în profundă criză. Suntem martorii unei pierderi constante a biodiversităţii, cu consecinţe grave pentru bunăstarea oamenilor. Cauzele principale sunt schimbările din habitatele naturale, care au loc datorită agriculturii intensive, construcţiilor, exploatării excesive a pădurilor, resurselor minerale, oceanelor, râurilor şi lacurilor, rezervelor solului şi subsolului, poluării şi - tot mai mult - datorită schimbărilor climatice la nivel global.

Încă se mai poate face ceva pentru a diminua pierderea biodiversităţii: limitarea exploatării speciilor pentru consumul uman sau pentru diverse trebuinţe, practicarea unei agriculturi în armonie cu mediul natural, împădurirea terenurilor erodate şi, foarte important, o atitudine responsabilă a fiecărei persoane.

Bihorul are 32 de situri Natura 2000, 64 de arii protejate de importanţǎ naţionalǎ, precum şi două parcuri naturale, Apuseni şi Cefa, fiind al doilea judeţ din ţarǎ ca număr de arii naturale protejate. De asemenea, în vederea conservării biodiversităţii, Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor este beneficiara a două proiecte: "Life. Conservarea speciilor de lilieci din Munţii Pădurea Craiului, Bihor şi Trascău" şi "Life Natura. Conservarea vânturelului de seară în Regiunea Panonică".

În scopul protejării mediului înconjurător, APM desfăşoară o serie de activităţi de informare şi conştientizare publică privind legislaţia de mediu în vigoare, obligaţiile cetăţenilor şi agenţilor economici privind protecţia mediului, dar şi activităţi de educaţie ecologică în unităţile de învăţământ, pentru educarea tinerei generaţii. Pentru că toţi ar trebui să ne însuşim deprinderea de a fi prietenoşi cu mediul înconjurător.

Ovidiu Dăescu
Director Executiv APM Bihor