Şi ce dacă ştrandul Venus nu e Marea Neagră? De 1 Mai, organizatorii unui festival de muzică electronică vor să-l facă centrul petrecerilor din zona Ardealului.

Şi-au ales un nume îndrăzneţ, "Iureş dancing festival", prin care pronostichează că împrejurimile Oradiei vor fi luate cu asalt, timp de două zile şi două nopţi, de mii de amatori veniţi să urmărească maeştrii platanelor din întreaga Europă.

Iureş în Bihor!

Dacă de 1 Mai unii evadează la munte sau chiar la mare, pentru prima baie a anului şi distracţie pe plajă, anul acesta există o alternativă, căci Bihorul intră pe harta destinaţiilor de mega-petreceri, găzduind pentru prima oară un festival internaţional de muzică electronică, întins pe durata a două zile şi două nopţi.

09-Oliviu-Tepelus.jpg"Iureş Dancing Festival", organizat de SC Turism Felix, Party Events din Bucureşti şi de agenţia de booking a DJ-ilor, Undergroud Romanian Sound, va avea loc în incinta Ştrandului Venus din Băile 1 Mai, în perioada 29 aprilie-1 mai. "Primul nostru slogan a fost "Nu la mare, nu la munte, nu în Bucureşti! Suntem în Ardeal!". Am ales Bihorul pentru că e o zonă neexploatată pe acest gen de festivaluri, deşi are resursele necesare", povesteşte Oliviu Ţepeluş (foto), responsabilul de marketing al evenimentului şi unul dintre DJ-ii care vor mixa pe scena festivalului.

Organizatorii au gândit o petrecere monstru, cu muzică aproape continuă atât ziua cât şi noaptea. Festivalul va începe vineri seara, pe 29 aprilie, de la ora 20. "Am împărţit ştrandul în două zone. Zona piscinelor, unde se va mixa pe timpul zilei de la pupitre puse pe platforma din mijlocul lor, şi zona Arena, unde va exista un cort mare pentru petrecerile de noapte", explică Oliviu.

Maeştrii platanelor

09 DJ-Pagal.jpgPentru ca festivalul să atragă fanii, organizatorii au adus staruri din România, dar şi de afară. "Capete de afiş din România sunt DJ Pagal şi Simina Grigoriu, o româncă stabilită în Germania", spune Oliviu Ţepeluş. Simina şi Pagal (foto), fostul iubit al "iepuraşului" Playboy Cosmina Păsărin şi unul dintre cei mai tari români din breaslă, sunt de altfel obişnuiţii unor festivaluri şi cluburi faimoase din străinătate.

La "Iureş" vor urca la pupitre şi duo-ul britanic Prok&Fitch, ungurul Jay Lumen, şi spaniolul Ivan Ramos Coyu, master-ul Space Club din Ibiza. "Muzica va fi din zona techno-house, electro-house şi beach-house. Cred că putem fi o concurenţă serioasă pentru staţiunea Mamaia în materie de petreceri de 1 Mai", speră Oliviu. Prin numele artiştilor, dar şi prin promovarea puternică, organizatorii speră să atragă 5.000 de tineri din tot Ardealul, dar şi din Ungaria şi Serbia.
Se anunţă, aşadar, o petrecere pe cinste, iar organizatorii speră că fanii vor da năvală în Ştrandul Venus, cu maximă poftă de distracţie. Şi chef va fi!


PARTY LA PISCINĂ
Zeci de DJ în 1 Mai

În cele două nopţi şi două zile de petrecere aproape non-stop, pe scenele din Ştrandul Venus vor urca 18 DJ, printre ei numărându-se şi Lucian Bărbulescu, Azteca, Mr. John şi alţii. "Este posibil să mai fie şi alţi 10 DJ, care încă nu au confirmat", spune organizatorul Oliviu Ţepeluş.

Preţurile de intrare vor fi mai mici decât la alte petreceri de acest gen. Tichetele achiziţionate din timp prin reţeaua Diverta vor costa 35 de lei pentru o noapte, iar pentru amândouă 60 de lei. Preţurile cresc dacă vor fi cumpărate la intrare: 50 de lei pentru o noapte, respectiv 90 pentru ambele. Cei care vor acces numai la petrecerea de zi vor trebui să plătească doar 15 lei.