De ce este nevoie uneori de cantonament? Cu ce ajută?

Sunteţi părinte, aţi fost la cumpărături şi vă întoarceţi acasă. Ştiţi să aşezaţi fiecare lucru unde îi este locul, alimentele în frigider, cărţile în bibliotecă, hainele în dulap etc. Şi, la fel, o să ştiţi de unde le luaţi pe fiecare. Întrebaţi copiii unde pun lecţia (la matematică, română, fizică, geografie etc.) învăţată într-o zi? Dacă nu ştiu unde să o aşeze, credeţi că o să ştie de unde trebuie luată?

Atunci de ce au mai „cumpărat-o”? Credeţi că sunt de vină copiii? Să fie vina profesorilor?

Pot fi părinţii vinovaţi? Există o alternativă care să schimbe lucrurile în bine?

Răspunsul este pozitiv și se regăsește în cantonamentele concepute și susținute la Școala Izvor!

Disciplina în predare conduce la disciplina în învățare care generează disciplina în gândire, lucru care are ca rezultat disciplina emoțiilor care ne ajută în disciplina deciziilor având ca țintă disciplina acțiunilor. În funcție de câte verigi din lanțul anterior sunt lăsate la o parte, se poate înțelege foarte clar de ce foarte mulți elevi ajung la depresie sau pierd orice bucurie de a învăța.

Atât notele, cât și mult trâmbițatele competențe sunt orientate către sistem (între noi fie vorba, competența este irațională, iar numerele iraționale nu se „ating”...). Pe baza lor, exploatatorii își aleg victimele, trebuie să aibă și ei un filtru... Sună urât, dar, dacă suntem obiectivi, trebuie să recunoaștem că asta este realitatea. Altfel ar trebui să explicăm cum se ajunge să avem oameni foarte competenți, dar care nu produc nicio schimbare sau nu rezolvă nicio problemă! Dacă dorim să readucem bucuria învățării, atunci trebuie să ne orientăm către elev, mai exact către interiorul lui. Dacă nu simte că este ajutat, că se înalță, n-am făcut nimic pentru el, ci pentru sistem, sau cum spunea Hristos: „…am mai adăugat un petic nou la haina veche…”. Minunat!

Și atunci, cum motivăm copiii să mai meargă la școală? De ce să mai învețe materia X sau materia Y? Ce le spunem?

Învățarea și rezolvarea problemelor presupun utilizarea mai multor operații ale gândirii. Dacă vi s-ar servi un tort cu un singur strat, v-ar conveni? La fel de gustoasă este și învățarea pe un singur strat. Știu să gândesc, am exersat operațiile gândirii? Dacă răspunsul este negativ, nu ar trebui să avem pretenția de a rezolva probleme! Statistica arată că, în foarte multe situații, 90% dintre adulți nu gândesc. Acesta este motivul pentru care doar 10% dintre oameni au succes în tot ceea ce fac.

Mai grav este că peste 70% dintre elevi nu pot angaja simultan, într-o acțiune, voința și atenția. Ce devin copiii? Adulți! Și în cazul adulților lucrurile stau la fel. Putem observa după ce aleargă adulții, ce rezultate țintesc, ca să ne dăm seama „cât îi duce mintea”, iar cel mai important e să vedem cât de mult s-au înălțat.

Copiii trebuie să știe ce se întâmplă dacă învață, dar și ce se întâmplă dacă nu învață sau învață greșit. Trebuie să fiți convinși că sunt capabili să aleagă, au doar nevoie să le fie prezentate variantele!

În momentul de față unul din sistemele de care vorbeam în prima prezentare a deformat învățarea și atunci nu are cum să rezulte ceva bun. În stânga avem un cerc desenat corect, iar în dreapta un cerc deformat.

Degeaba le explicăm copiilor cum arată cercul dacă imaginea pe care le-o arătăm tot timpul este cea din dreapta. Rezultatul o să fie încâlcit, apoi ne mirăm cum copiii se împiedică de o logică simplă.

Cuvântul educație vine de la “ex ducere” adică “a scoate din” și nu a turna informații într-un mod liniar și monoton. Din cele de mai sus şi din încă o mie de motive, cantonamentele se adresează celor care s-au săturat de monotonie.

Concluzia dureroasă a modului în care se desfăşoară învăţarea matematicii. Oare numai a ei? În fiecare an copiii trebuie să asimileze un volum însemnat de informaţii. La începerea fiecărui an şcolar se alocă câteva ore pentru recapitulare a ceea ce s-a învăţat în anul anterior, după care urmează un nou pachet de informaţii.

Se ajunge în situaţia de a construi dormitorul de la etajul II fără a avea finalizat parterul şi etajul I.

Cum vă sună acest lucru? Total deplasat? Dar atunci de ce se repetă în fiecare an în școală?

Fie că nu vrea, fie că nu ştie, fie că nu poate, școala merge mai departe în acelaşi mod. Nu este loc de a contrazice cele de mai sus, mai mult de jumătate dintre copii au rezultate care „sprijină” cele afirmate aici.

Poate că ar trebui să ne întrebăm ce preferăm: un confort care generează probleme, adică să fim comozi și să răbdăm rezultatele, sau un disconfort care generează soluții, adică să fim incomozi, dar eficienți?

Dovada neputinței este recunoscută în momentul în care transferăm educația on-line, vrem să fie smart, adică noi nu putem, sperăm să poată calculatorul. Einstein spunea că atunci când tehnologia va înlocui comunicarea o să avem o generație de idioți. Ce ar spune Einstein, văzând că profeția lui a fost depășită: acum ne agităm ca tehnologia să înlocuiască educația.

Care credeți că este diferența între cineva asistat de calculator și o maimuță dresată? Răspunsul că „maimuța încă gândește” ne convine?

Analiză concretă. Matematica, eterna iubire!

De unde vin? Unde sunt? Unde mă duc? Cu ce scop? Întrebările sunt relative la orice domeniu, dar indiferent de situație trebuie dat răspunsul.

În unele domenii răspunsul este mai ușor, de ce ar fi mai greu la matematică? Ce ar trebui făcut pentru a deveni ușor? Cum să procedăm pentru a participa cu drag, dar, și mai important, pentru a rămâne cu ceva?

Un an școlar are 36 de săptămâni. Luând numărul de ore pe săptămână, în 4 ani se ajunge la un număr de aproape 600 de ore de matematică. Cu ce se aleg elevii după aceste ore? Ce ar fi de preferat, să nu știu nimic dintr-un întreg foarte mare sau să știu tot dintr-un întreg mai mic?

Peste 80% dintre elevii de gimnaziu nu pot identifica corect mulțimile de numere învățate, dar în 4 ani de zile îi punem să facă probleme cu acestea. Încântător! Și insistăm! Și vrem rezultate! 

Atunci ar trebui să ne punem întrebarea, dar și să răspundem, de ce este nevoie de o arhitectură (un design educațional) a învățării matematicii?

Credeți că a construit cineva o casă (cort, adăpost etc.) fără să-și imagineze cum va arăta, realizând înainte o schiță, proiect sau machetă? Sau a construit-o fără să o folosească? Cunoașteți vreun croitor care începe să coase și vede el ce iese la final sau stă, cugetă și măsoară înainte? La fel și tâmplarii. De cei care proiectează mașini sau avioane ce să mai vorbim?

Dacă oamenii mari au nevoie de o viziune de ansamblu, de o fixare, structurare și lămurire a lucrurilor înainte de a produce ceva, oare de ce credem că în cazul copiilor este altfel? Adică avem pretenția să ne fie superiori (neoferind cele de mai sus dar cerându-le), dar îi considerăm tot timpul inferiori! Interesantă atitudine! De adulți! Iertare, de fapt atitudinea este de „oameni competenți”!

Mai mult, întrebați un mecanic, depanator tv, medic, arhitect (lista poate continua) ce fac când au de „reparat” ceva. Unde se întorc dacă nu la viziunea de ansamblu oferită de fiecare domeniu în parte, adică plan, schiță, tratat, structură de rezistență etc.

Când elevii au de reparat (recuperat) ceva unde să se întoarcă și, mai mult, ce drum, ce traseu de învățare să aleagă pentru a recupera rapid și eficient ceea ce nu știu?

Pentru orice rețetă/problemă folosești/rezolvi, ai nevoie de alimente/unelte din depozit, altfel pui carul înaintea boilor și nu rezolvi problema, ci te încarci cu probleme, de fapt ți le trimiți în viitor.

Și dacă ciorba de fasole pe care o mănânci nu este bună, nu înseamnă că așa este ciorba de fasole, e foarte posibil că bucătarul a folosit rețeta greșit.

Soluția începe de la Depozit:  Disciplina în predare - Disciplina în învățare - Disciplina în gândire - Disciplina emoțională - Disciplina deciziilor - Disciplina acțiunilor.

“De la o vârstă fragedă suntem instruiţi cum să despărţim problemele în părţile lor componente, cum să fragmentăm lumea. Aparent, acest lucru face ca sarcinile complexe şi subiectele dificile să fie mai uşor de tratat, dar plătim un imens preţ ascuns: nu mai putem vedea consecinţele propriilor acţiuni şi ne pierdem simţul intrinsec al apartenenţei la un întreg. Apoi, când încercăm să vedem „imaginea de ansamblu*, ne străduim să reasamblăm fragmentele în mintea noastră, să inventariem şi să organizăm toate părţile. Dar, aşa cum a spus fizicianul David Bohm, sarcina este inutilă, similară cu încercarea de a reasambla bucăţile dintr- o oglindă spartă în speranţa că ne vom putea vedea reflectată imaginea întreagă. După un timp renunţăm la orice încercare de a vedea întregul în deplinătatea lui.” A cincea disciplină, Peter Senge

La fel cum un zidar trebuie să lucreze cu fiecare cărămidă pentru o construcție, și la matematică trebuie să știu lucra cu fiecare „cărămidă” din structura de mai jos pentru a rezolva probleme și nu numai. Cu mici modificări, generate de programa... din fiecare an, iată locul și rostul fiecărei lecții (cărămizi):

Descarcă arhitectura de aici https://scoalaizvor.ro/produs/clasa-viii-8-ore/

Majoritatea problemelor pornesc și au legătura cu „rețetele” din partea stângă, dar orice problemă se bazează pe partea dreaptă, acolo sunt instrumentele prin care se rezolvă orice problemă.

Dincolo de matematică. În practica realizată în cantonamente se arată concret cum și care legături și trasee din arhitectura de mai sus dezvoltă inteligențele intrapersonală, interpersonală, kinestezică, vizuală, emoțională și empatică. Copiii trebuie să știe cu ce se aleg dacă învață, dar și „cu ce se aleg dacă nu învață”. La fel și cu operațiile gândirii. Și tot în cantonamente arătam că fiecare operație matematică susține în realitate o emoție sau, altfel spus, orice acțiune pe care o face omul în viață poartă în spate una sau mai multe operații matematice.

Dacă am practicat cum trebuie antrenametul fără public – școala, atunci o să practicăm cum trebuie și antrenamentul cu public – viața. Și invers!

Nu ai cum să pui în mașina de măcinat nucă și să te aștepti să obții cafea. În realitate asta se traduce în valoarea pe care o au oamenii în funcție de educația primită. Lucrurile sunt mai mult decât exacte și, în funcție de unde ne-am oprit, asta avem.

Concret, mai jos avem ancorarea celor învățate la realitate ... adică rezultatele. Ne convine sau nu, acestea sunt în funcție de interesul pe care l-am acordat, în funcție de responsabilitatea asumată.

Cu alte cuvinte, ce a furnizat educația societății în funcție de nivelul parcurs. Nu ne convine ce profesori am primit, ce poliție avem sau ce preoți sunt? Nu ne convin medicii pe care ai avem, zugravii sau contabilii? Nu avem voie să protestăm câtă vreme la asta am lucrat. Deci ce am crescut avem. Pentru cei care spun ca asta este filosofie, le cer să demonstreze și să se certe cu matematica. Poate dau și aici o lege (teoremă) nouă care să nu le mustre conștiința.

Matematica este omniprezentă și omnipotentă, din acest motiv structura prezentată aici se poate modela pentru orice materie/domeniu. Nu trebuie să fii geniu în matematică. Rostul învățării matematicii nu este acela de a-i face pe toți matematicieni, iar care nu reușesc asta sunt proști. Rostul matematicii, împreună cu celelalte materii, este de a creiona rețele neuronale și de a învăța să folosească în mod optim materia din dotare, inteligențele multiple și de a crește nu doar orizontal, ci și vertical, folosind operațiile gândirii.

Mai amintim doar că rezolvarea problemelor, din orice domeniu, implică ştiinţa frământării informaţiei cu ajutorul operațiilor gândirii. Restul este poveste.

Copii despre cantonament:

Helping!

Când am venit în cantonament eram pe lângă matematică, acum merg lângă matematică.

Acum merg pe stradă și văd matematica peste tot.

În fiecare zi după orele de matematică mă simțeam mai înalt.

Punct ochit, punct lovit.

Dacă am proceda așa la școală în fiecare zi, nu ar mai fi nevoie de meditații.

Nu am crezut că matematica este așa de simplă.

M-am liniștit, nu mai sunt stresat.

În concluzie, ce furnizăm?

De la gândirea liniară la gindirea laterală. 80% dintre copiii din clasele mici fug de problemele care necesită puțină logică în rezolvare. Nu este vina lor, o problemă nu se rezolva mereu liniar ... dacă nu au mers și pe alt drum, găsesc cu greu cărarea spre soluție.

Învățarea utilizării ambilor angajați din dotare, atât emisfera stângă cât și emisfera dreaptă a creierului.

Furnizarea încrederii și demonstrarea faptului că sunt capabili și pot rezolva probleme, vorba lor „nu am crezut că matematica este așa de simplă”.

Frământarea informației folosind operațiile gândirii și ... întrebări bine alese. Așa cum majoritatea adulților nu știu să răspundă la întrebarea „Ce îți dorești?” majoritatea elevilor nu știu să întrebe o problemă „Ce îți dorești?”.

Gândirea a fost actuală mereu, ea ne transformă, dar, cu atât mai mult pentru vremurile ce vor urma, gândirea va deveni arMA TEMATICĂ a viitorului.

Următorul cantonament va avea loc în perioada 30 octombrie – 5 noiembrie. Înscrieri și detalii la adresa https://scoalaizvor.ro/produs/clasa-viii-18-ore/

Vă dorim bucurii cât nu puteți cuprinde!

© Copyright S.C. Izvor de IQ srl, Oradea

(advertorial)