În Oradea până şi podurile au ţevile sparte! De circa trei săptămâni angajaţii Primăriei se uită cum de sub unul din picioarele Podului Ferdinand izvorăşte un curs nou de apă care se revarsă în Crişul Repede. Toate intervenţiile angajaţilor societăţii Apă-Canal au fost zadarnice.

Instalatorii au blindat o ţeavă şi au oprit scurgerea, dar a rămas complexul hotelier Transilvania, cu birourile fraţilor Micula cu tot, fără apă. După scandalul de rigoare, muncitorii au racordat clădirea la altă conductă şi au închis apa din nou, dar alt pocinog: au "secat" robinetele locatarilor din blocul de deasupra agenţiei Tarom.

Angajaţii CAO au reconectat apoi şi blocul la altă conductă, dar s-au temut să mai oprească apa. Dacă se usucă tocmai robinetele bucătăriei de lângă biroul primarului Ilie Bolojan?