Pe 3 aprilie, marţi, Jandarmeria Română va sărbători 168 de ani de la înfiinţare, ocazie cu care Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bihor va fi în sărbătoare.
Programul zilei cuprinde exerciţii demonstrative de autoapărare, dresaj canin şi intervenţie antiteroristă, dar şi o paradă militară. Toate vor avea loc în Parcul 1 Decembrie.
Potrivit unui comunicat transmis de IJJ Bihor, evenimentele vor începe de la ora 12, dar standurile expoziţionale vor fi amplasate de la ora 11. "Cei prezenţi vor putea vizita standurile cu materialele şi tehnica din dotarea jandarmilor, din care nu vor lipsi echipamentele de protecţie, echipamente specifice postului montan, etc.", a transmis IJJ Bihor.
Jandarmii bihoreni şi-au deschis porţile joi, cu ocazia programului Şcoala Altfel. Numeroşi elevi de la şcoli din Oradea, dar şi din satele Bihorului, au participat la exerciţii demonstrative.