Pentru că nu va mai dura mult până când munţii Bihorului vor fi acoperiţi cu zăpadă, jandarmii le recomandă bihorenilor şi turiştilor deopotrivă să ţină cont că traseele turistice vor fi închise. De asemenea, închis va fi şi drumul care face legătura între Stâna de Vale şi Bulz, drum pe care mulţi şoferi au rămas înzăpeziţi în fiecare iarnă.
"Rugăm pe cât posibil să nu fie exonerat acest avertisment, iar placa pusă la ambele capete ale drumului (n.r. în Stâna de Vale şi în Remeţi) să fie respectată. Drumul respectiv nu este practicabil nici cu maşinile de teren", a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, inspectorul şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bihor, maior Ioan Bogdan. Tot nepracticabil va fi şi drumul care urcă din Stâna de Vale spre Izvorul Minunilor, aşa că nici pe acesta şoferii n-ar trebui să se aventureze.
Conducerea IJJ Bihor a mai transmis un mesaj şi pentru conducătorii de snowmobile: în numeroase zone din Parcul Natural Apuseni nu este permisă folosirea acestor vehicule.
Totodată, bihorenii care vor urca la o cabană sau o pensiune de la munte, fie pentru un weekend, fie pentru un sejur mai lung, trebuie să se echipeze corespunzător: cu bocanci impermeabili, haine care să asigure un confort termic şi un rucsac cu mijloace de salvare. "În acesta, trebuie să aibă obiecte de prim-ajutor, baterii, lanternă", a precizat şi adjunctul inspectorului şef al IJJ Bihor, locotenent-colonel Claudiu Seica.
Misiuni la înălţime
În aceeaşi conferinţă de presă, cei doi şefi ai Jandarmeriei bihorene au prezentat un bilanţ al activităţii celor două posturi de jandarmi montani din judeţ, de la Padiş şi de la Stâna de Vale, pentru primele nouă luni ale anului. În Padiş, jandarmii au avut în acest an 174 de misiuni de patrulare, 25 de misiuni de asigurare a ordinii publice, o misiune de înlăturare a efectelor calamităţilor naturale (după furtuna devastatoare din 17 septembrie), două misiuni de intervenţie cu Garda Forestieră Oradea, cinci misiuni cu rangerii Parcului Natural Apuseni, două misiuni de căutare-salvare a unor persoane rătăcite şi o misiune alături de pompierii ISU Crişana, pentru salvarea unui cal căzut într-o mlaştină din platoul Padiş. Totodată, jandarmii din Padiş au dat 18 avertismente şi 24 de amenzi, în cuantum de 23.600 de lei. Cele mai multe amenzi, 11 la număr şi în cuantum de 17.500 lei, au fost pentru contravenţii silvice. De asemenea, au confiscat 3,7 metri cub de lemne.
Colegii lor de la Stâna de Vale au desfăşurat, în primele nouă luni din acest an, 273 de misiuni de patrulare, şapte misiuni în cooperare cu Garda Forestieră, 7 acţiuni de deszăpezire a unor autovehicule, o acţiune de salvare a două persoane accidentate pe pârtie, o acţiune de salvare a unei persoane înţepate de o viespe, o acţiune de salvare a două persoane rămase cu autovehiculul suspendat şi o misiune de căutare-salvare, împreună cu Salvamont-Salvaspeo Bihor. Ei au scris 12 avertismente şi o singură amendă, de 500 de lei, pentru pescuit ilegal.
Totodată, în acest an, jandarmii de la ambele posturi au mai amendat cu câte 1.000 de lei turişti care şi-au instalat cortul în alte zone decât cele delimitate în acest sens, respectiv cu câte 2.000 de lei cei care au mers cu ATV-ul prin zone protejate şi au aprins focul în pădure.
Vrei să fii jandarm la munte?
Pe de altă parte, în aceeaşi conferinţă, şeful IJJ Bihor, Ioan Bogdan (foto), a reamintit că cele două şcoli de subofiţeri în jandarmerie din ţară, de la Fălticeni şi de la Drăgăşani, vor organiza o sesiune specială de admitere în luna ianuarie, iar în Bihor posturi disponibile sunt chiar şi la cele două staţii montane.
"Cei cărora le place muntele trebuie să ştie că la postul din Padiş avem o încadrare de 60%, iar la cel din Stâna de Vale de 80%", a declarat Bogdan.
Pe lângă sesiunea specială, cele două şcoli – ca de altfel toate şcolile MAI din România – au şi o altă ofertă: un an de şcolarizare, în loc de doi. Aşadar, tinerii care aleg să facă aceste studii vor ajnge mai repede la muncă decât cei care au fost admişi în vara acestui an. Ministerul Afacerilor Interne a luat aceste decizii pentru că toate structurile din ţară se confruntă cu un deficit de personal, după ce numeroşi angajaţi s-au pensionat în acest an, înainte ca pensiile să fie plafonate.