Cupa RER la fotbal, concursul de primăvară cu care operatorul de salubritate şi-a obişnuit deja partenerii, şi-a desemnat câştigătorii. Cea mai bună echipă de fotbalişti amatori s-a dovedit a fi cea a Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, urmată de echipa Penitenciarului Oradea.

Pe locul trei s-a clasat echipa Companiei de Apă Oradea, care au câştigat trofeul la ediţia de anul trecut. Locul IV în clasament a revenit echipei RER Ecologic Service.

Fiecare fotbalist a primit o diplomă de participare, iar câştigătorii au primit şi cupe personalizate, care să le amintească reuşita.

Campionatul de fotbal de sală desfăşurat la Arena Antonio Alexe la finele lunii martie a fost o bună ocazie pentru angajaţii operatorului de salubritate să relaţioneze altfel cu angajaţii altor instituţii cu care, de regulă, colaborează în interes de serviciu.

La Cupa RER au concurat echipele din Primăria Oradea, Compania de Apă, Administraţia Imobiliară, Poliţie, Penitenciar, OTL, Administraţia Domeniului Public, Jandarmerie şi jurnalişti de sport.