Postul de Jandarmi Montan Stâna de Vale şi-a deschis duminică porţile în faţa tuturor curioşilor, iar zeci de copii au putut vedea echipamentele şi dotările jandarmilor montani, aflând astfel cum intervin ei pe munte.

Apoi, micuţii au mers la sediul Salvamont Bihor din Stână, unde au participat la un exerciţiu de imobilizare a unei persoane accidentate, folosind tehnica de prim ajutor specifică salvatorilor montani. Din cauza ploii, a treia acţiune pe care copiii trebuiau să o facă, lecţia de orientare pe munte, a fost amânată.

Activităţile de duminică au făcut parte din proiectul "Jandarmeria montană, pentru un mediu sigur! Siguranţă la înălţime!", derulat de Jandarmeria Română prin Programul de cooperare elveţiano-român.

Proiectul are două obiective majore: dezvoltarea capacităţilor Jandarmeriei de gestionare a manifestaţiilor publice de amploare şi a manifestărilor sportive de dimensiune internaţională, precum şi consolidarea securităţii cetăţenilor şi a mediului înconjurător în zonele montane, pentru o dezvoltare turistică durabilă.