Deşi a părăsit municipalitatea de mai bine de un an, Horia Jarca, fostul director al Administraţiei Imobiliare Oradea, ia şi acum bani de pe urma Primăriei.

Alături de alţi nouă orădeni, ex-directorul a câştigat săptămâna trecută un concurs organizat de Primărie în colaborare cu filiala unei bănci. Jarca urmează să primească înapoi 250 de lei din banii plătiţi cu cardul atunci când şi-a achitat impozitul pe anul în curs.

Ex-directorul este în prezent şeful Serviciului Prestaţii Sociale din cadrul DGASPC Bihor, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean, unde s-a mutat prin transfer.

Foştii colegi povestesc că "fuga" a fost cu atât mai inspirată cu cât Jarca tocmai intrase în vizorul primarului Ilie Bolojan datorită unor lucrări pe care le încredinţase direct, şi urma să fie "premiat" pentru ele...