Un concert de jazz, pop-rock și muzică ușoară live va avea loc sâmbătă, de la ora 20, în parcul Muzeului Țării Crișurilor, în cadrul proiectului Tipografia de idei.

Spectacolul intitulat „Seară muzicală la muzeu” va aduce pe scenă absolvenți ai specializărilor de improvizație jazz - pian, chitară și canto - muzică ușoară, de la Școala Francisc Hubic, care vor interpreta piese instrumentale din genurile pop-rock și jazz, precum și melodii vocale din sfera muzicii pop.

„De la piese cunoscute precum „Girl from Ipanema" și „Happy" până la „Shallow" și „Can't Stop the Feeling", publicul va putea savura 90 de minute de muzică într-un mediu relaxant. Școala de Arte „Francisc Hubic" oferă o platformă educațională de calitate, ajutând elevii să-și dezvolte talentele artistice în domenii precum muzica, dansul, teatrul și arta plastică”, transmit organizatorii.

Pe scenă vor interpreta live: Damaris Demeter și Mihai Dunca, de la secțiunea Improvizaţie jazz – pian (prof. Cristian Moldoveanu), Ana Rotar, Briana Magdaş, Larisa Fanea, Horaţiu Foişor Letea, Marius Oltean, Malec Esther, de la Canto muzică uşoară (prof. Lăcrămioara Deac), și Mihai Țenț, chitară (prof. Kasa Tamás).

În deschiderea spectacolului va evolua Andrei Arad, un artist de 14 ani, care și-a descoperit pasiunea pentru muzică de la doar 5 ani. Andrei a urcat deja pe scene mari, în deschiderea concertelor mai multor artiști, între care Mircea Vintilă, Mircea Baniciu, IRIS, Trupa Fără Zahăr, Adi Despot și Vița de Vie.

Evenimentul de sâmbătă seara este organizat în cadrul programului Tipografia de idei, alături de Centrul de Cultură al Județului Bihor, prin Școala de Arte „Francisc Hubic”, iar intrarea este gratuită.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!