Prima doamnă a Statelor Unite ale Americii, Jill Biden, va vizita România în a doua parte a acestei săptămâni. Potrivit CNN, dr. Biden va ajunge în România și în Slovacia pentru a-și arăta sprijinul față de familiile ucrainene care au fost nevoite să fugă din calea războiului, precum și pentru a se întâlni cu militari americani staționați în cele două țări.

Soția lui Joe Biden va pleca joi de la Washington spre România, cu oprire mai întâi la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, vineri, unde se va întâlni cu militarii înainte de a se îndrepta sâmbătă spre capitala Bucureşti, scrie News.ro. 

La Bucureşti, Biden va avea întâlniri cu membri ai Guvernului României, precum şi cu voluntari care s-au implicat în ajutoarea refugiaților. Sute de mii de ucraineni au intrat în România de la începutul invaziei rusești în Ucraina. Dacă unii dintre refugiați au plecat în alte țări europene, alții au rămas în România:

De asemenea, dr. Jill Biden, care și-a continuat cariera ca profesor de colegiu și după ce a devenit prima doamă a SUA, se va întâlni, de asemenea, la Bucureşti cu cadre didactice care le predau copiilor ucraineni strămutaţi.

Sâmbătă seară, Biden va călători la Bratislava, Slovacia, unde se va întâlni cu personalul ambasadei Statelor Unite înainte de a pleca a doua zi spre Kosice şi Vysne Nemecke, Slovacia, pentru a se întâlni cu refugiaţii ucraineni. Biden îi va saluta şi pe localnicii slovaci care şi-au deschis casele familiilor din Ucraina care caută refugiu. Peste 350.000 de ucraineni au fugit în Slovacia, potrivit UNHCR.

Biden îşi încheie călătoria luni, 9 mai, cu o întâlnire cu membrii guvernului slovac înainte de a pleca în Statele Unite.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!