Oficial, Jocurile Olimpice de vară de la Rio au fost deschise sâmbătă, de la ora 2, ora României. Ceremonia a fost una plină de culoare, cu o coregrafie perfectă şi pe tema protejării naturii, scrie presa naţională.

Întregul spectacol a debutat în acordurile piesei "Aquele Abraco" de Gilberto Gil, care a simbolizat lupta din timpul dictaturii militare din Brazilia din anii ’60, ’70 şi ’80. Apoi, pe gazonul de pe Maracana a fost proiectat simbolul păcii transformat în simbolul unui copac.

După intonarea imnului gazdelor, a fost prezentată, prin proiecţii şi o fuziune între artă şi ştiinţă, evoluţia omenirii şi apoi a Braziliei. News.ro scrie că au fost simbolizate naşterea pădurii, apoi apariţia indigenilor, a africanilor şi europenilor cu corăbii, aducerea sclavilor, venirea orientalilor în Brazilia, valurile de imigranţi.

După o defilare a celui mai celebru fotomodel din lume, Gisele Bundchen, la Rio a început o "favela party": mai mulţi artişti au cântat, 1.500 de de dansatori au întreţinut atmosfera de pe teren şi alte câteva mii din tribune.

De la distracţie s-a trecut apoi la un alt moment serios: efectele schimbărilor climatice. Protagonistul scenei a fost un băiat pierdut într-un labirint de turnuri, în timp ce o voce avertiza toţi spectatorii despre valurile de căldură, inundaţiile, topirea gheţarilor, efecte ce nu pot fi oprite decât prin plantări de copaci.

Apoi a început defilarea celor 207 delegaţii participante, fiecare precedată de un tânăr brazilian pe bicicletă având coşuri cu flori şi însoţită de un copil ţinând în braţe un arbust.

Primii au defilat grecii, reprezentanţii ţării unde s-a organizat în antichitate prima ediţie a Jocurilor Olimpice, iar ultimii au fost brazilienii, gazdele competiţiei.

România a fost a 157-a delegaţie, a intrat la ora 4.52 şi a avut-o portdrapel pe Cătălina Ponor. Ea este singura gimnastă din lotul naţional.

Au defilat în fruntea delegaţiilor ţărilor lor sportivi ca Rafael Nadal, Andy Murray, Caroline Wozniacki şi Michael Phelps. Pentru prima dată, a defilat şi o echipă de refugiaţi.

Toţi sportivii au primit câte o sămânţă "a speranţei" pentru a planta un copac. Copacii vor forma pădurea sportivilor în zona Deodoro. La finalul defilării, au fost aduse seminţele şi pe teren s-au format cercurile olimpice din plante verzi.

"Acesta este momentul oraşului minunat, primele Jocuri Olimpice în America de Sud. Comitetul de organizare şi toţi brazilienii pot fi mândri azi. Admiraţia noastră pentru voi este şi mai mare, pentru că aţi reuşit să realizaţi aceste lucruri într-o perioadă dificilă din istoria Braziliei. Am crezut mereu în voi. Pasiunea voastră pentru sport şi bucuria voastră de viaţă ne-au impresionat'', a spus preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic, germanul Thomas Bach.

Citeşte pe această temă şi articolul: "Vineri debutează Jocurile Olimpice de vară de la Rio. Oradea are doi reprezentanţi"