Jocurile Verii se ţin, în acest sfârşit de săptămână, la ERA Park Oradea! Sâmbătă şi duminică, 7 şi 8 august, copiii cu vârste între 4 şi 9 ani sunt invitaţi să se întreacă într-o competiţie interactivă, sub cupola centrului comercial.

Participanţii vor trebui să facă sport în adevăratul sens al cuvântului, parcurgând un traseu realizat din autocolante. Între altele vor avea de "sărit" şotron, vor trebui să îşi rotească braţele, să urmărească anumite buline pentru a forma cuvinte, să sară înainte sau înapoi, dar şi să facă schi, fandări ori cumpăna.

Pentru a evita accidentările, cei mici vor fi supravegheaţi de un animator de la "Prietenii Veseliei".

Primii 300 de prichindei care finalizează traseul vor primi pe loc un voucher de cumpărături în valoare de 20 de lei, pe care îl vor putea folosi atât în zona de food a centrului comercial, cât şi în alte magazine. Atenţie, însă! Micuţii trebuie să fie însoţiţi de un adult pentru a intra în posesia tichetului.

Participarea este gratuită pentru toată lumea, ca de obicei, cu respectarea restricţiilor anti-Covid.

În altă ordine de idei, copiii care trec prin ERA Park Oradea îşi pot petrece timpul într-o manieră distractivă fie la locul de joacă Dumboland, la spaţiul cu jocuri Lets's Play Now, în Trenuleţul Vesel, dar şi la jocurile puse la dispoziţie de Due Fratelli Kids.

În plus, o perioadă, ineditul traseu al Jocurilor Verii va rămâne sub cupolă, pentru ca doritorii să poată face în continuare "antrenamente", feriţi de caniculă şi în siguranţă.

"Aşa că puneţi-vă muşchii la treabă! Vă aşteptăm cu drag", au transmis reprezentanţii ERA Park.