Joe Biden (78 ani) a depus, miercuri, jurământul preluând oficial funcţia de preşedinte al Statelor Unite ale Americii, într-o ceremonie pentru care s-au luat măsuri speciale de securitate, în contextul insurecţiei de la începutul anului de la Capitoliu. Ceremonia a decurs fără incidente.

În discursul său, Joe Biden - preşedintele care a adunat cele mai multe voturi din istorie - a făcut încă o dată un apel la unitate, subliniind totodată: "Democraţia a triumfat!". 

Biden a pledat pentru încetarea războiului dintre democraţi şi republicani, dar a vorbit şi despre refacerea alianţelor SUA. "Vom reface alianţele noastre şi ne vom reconecta cu lumea încă o dată. Nu pentru a rezolva problemele de ieri, ci pentru provocările de azi şi de mâine", a mai afirmat Biden, în faţa unei audienţe reduse, din motive de securitate, dar şi în contextul pandemiei. 

"Aceasta este o naţiune extraordinară, iar noi suntem oameni buni (...) Sunt multe de recuperat, multe de clădit", a mai spus noul şef de stat, referindu-se şi la criza pandemiei. 

Tot miercuri, a depus jurământul şi vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, prima femeie care ocupă această poziţie. 

La evenimentul de inaugurare au asistat, aşa cum cere tradiţia, foşti preşedinţi ai Statelor Unite, însă nu şi Donald Trump. În schimb, a acceptat invitaţia la eveniment fostul vicepreşedinte republican Mike Pence. 

Imnul naţional al SUA a fost interpretat de Lady Gaga, în timp ce Jennifer Lopez şi Garth Brooks au fost protagoniştii altor momente muzicale.

În cursul zilei, preşedintele Donald Trump a părăsit Washingtonul şi Casa Albă, plecând spre reşedinţa din Florida. El a susţinut un ultim discurs la Baza Andrews, unde a promis că se va întoarce "într-o formă sau alta" şi nu l-a menţionat nici măcar o dată pe Joe Biden. 

După ce Biden a preluat oficial mandatul, preşedintele României, Klaus Iohannis, l-a felicitat, transmiţând că este convins că cele două ţări vor continua să dezvolte parteneriatul strategic. "Felicitări preşedintelui Joe Biden şi vicepreşedintelui Kamala Harris. Sunt convins că împreună vom continua să dezvoltăm şi să aprofundăm parteneriatul strategic România-SUA în beneficiul popoarelor noastre şi să colaborăm în adevăratul spirit al valorilor transatlantice", a transmis Klaus Iohannis pe Facebook.