Actorul Johnny Depp a fost citat să depună mărturie într-un proces legat de un accident mortal de circulaţie. Potrivit Mediafax, acesta a primit citaţia joi, la premiera din Los Angeles a filmului "Transcendence", iar conform documentului, actorul trebuie să depună mărturie la procesul intentat lui Nancy Lekon, acuzată de crimă după ce a accidentat mortal o femeie în 2009.

Şoferiţa este acuzată că a accidentat intenţionat o femeie, pe care a acroşat-o şi a târât-o pe carosabil pe o distanţă de 1,6 kilometri, iar avocatul din oficiu al apărării doreşte ca actorul să îl ajute să dovedească faptul că acuzata are probleme psihice, dat fiind că, la momentul arestării, aceasta a declarat poliţiştilor că are o relaţie cu actorul şi că avea o întâlnire cu acesta când s-a produs accidental.

Depp e chemat în faţa instanţei pentru a confirma faptul că nu o cunoaşte pe acuzată.

Deocamdată nu se ştie dacă vedeta trebuie să se prezinte personal la tribunal în calitate de martor, dat fiind faptul că are posibilitatea să dea o declaraţie în scris sau prin intermediul telefonului.

La vremea accidentului, Johnny Depp era într-o relaţie cu actriţa Vanessa Paradis, cu care are doi copii: Lily Rose, 14 ani, şi Jack, 11 ani. Cuplul s-a despărţit în 2012, iar în prezent, actorul este logodit cu actriţa Amber Heard.