Ce fac nişte adolescenţi orădeni, care abia ce au scăpat de şcoală şi de stresul examenelor de la Evaluarea Naţională? Curăţă oraşul în care locuiesc!
În fiecare după-masă, mai mulţi tineri de 14-15 ani se adună în parcuri, dar nu pentru a se juca ori distra, ci pentru a aduna gunoaie. Iniţiativa acţiunii voluntare de ecologie a avut-o Larisa Nuţiu, o tânără care acum a terminat clasa a VIII-a la Liceul "Don Orione" şi care speră că va ajunge elevă de liceu la Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu".
"Ideea unei acţiuni ecologiste mi-a venit la şcoală, când am avut de făcut un proiect care presupunea înfiinţarea unui partid. Eu am avut Alianţa Ordinului Ecologist. Văzând gunoaiele de prin parcuri, am vrut să fac ceva diferit şi util pentru oraş", a povestit Larisa, pentru BIHOREANUL.
A adunat în jurul ei colegi, prieteni şi vecini, cu care în fiecare zi iese prin parcuri şi adună mizeriile. "Am fost în parcul Bălcescu şi Salca şi urmează să mergem azi (n.r. miercuri) în centru, pe malul Crişului Repede. Joi mergem în Petofi şi Olosig, iar pe 26 iunie iar în Salca", a spus adolescenta.
Tinerii strâng de pe jos mucuri de ţigări, ambalaje de plastic, PET-uri şi orice alte deşeuri găsesc, pe care apoi le aruncă în coşurile de gunoi, unde le este locul.
Tot la iniţiativa Larisei, adolescenţii poartă şi tricouri cu mesaje ecologiste. Nu au fost cumpărate aşa, ci au fost pictate chiar de iniţiatoarea proiectului.
Dacă sunt şi alţi adolescenţi dornici să li se alăture, îi pot contacta pe voluntari printr-un mesaj pe grupul de Facebook pe care l-au înfiinţat: "From Flower to Future".