La protestul cadrelor didactice de săptămâna trecută, pe lângă deja tradiţionala urare "Ruşine guvernanţilor!", s-a mai auzit şi un solitar "Jos Voloşeniuc!". E ca şi cum la un marş al homosexualilor ai auzi şi urarea strămoşească: "Jos bomba cu neutroni!".

Ce o avea vicele Dumitru Voloşeniuc de la Consiliul Judeţean cu revendicările dascălilor nu poate şti decât doamna care striga din toţi bojocii împotriva lui. La reconstituire, Bihorel a aflat că respectiva revoluţionară e nimeni alta decât Dorina Miescu, cea care, dacă tot era la protestat, l-a blestemat şi pe cel care i-a tăiat din drepturi soţului ei, dirijorului Sorin Miescu.

Da, domnul acela care vrea carte de muncă şi de la Liceul de Artă şi de la Ansamblul Folcloric Crişana, în vreme ce alţii n-au nici un serviciu...