Aşa cum am arătat săptămâna trecută, persoana amendată, în măsura în care apreciază că a fost sancţionată nelegal, poate face plângere împotriva procesului-verbal la judecătoria în raza de competenţă a căreia s-a întocmit procesul-verbal (de exemplu dacă am fost amendaţi în Aleşd, competentă este Judecătoria Aleşd), la plângere anexând o copie a procesului-verbal contestat.

În urma înregistrării plângerii împotriva procesului-verbal, judecătoria va fixa termen de judecată şi va dispune citarea părţilor - persoana amendată şi organul care a întocmit procesul-verbal.

În măsura în care vrem să solicităm martori trebuie să indicăm numele şi adresa acestora - este mai bine însă să indicăm aceste date chiar în cuprinsul plângerii, mai ales în situaţia în care aceasta se judecă la o altă instanţă decât cea de la domiciliul nostru, pentru a evita cheltuielile de deplasare la proces. La primul termen de judecată instanţa va verifica dacă este competentă să soluţioneze plângerea, iar dacă apreciază că aceasta a fost introdusă greşit o va trimite instanţei competente.

De asemenea, instanţa va cerceta prima dată dacă procesul-verbal întruneşte condiţiile de formă, respectiv dacă nu prezintă vreun viciu care să atragă nulitatea acestuia. Dacă judecătorul apreciază că procesul-verbal a fost incorect întocmit va admite plângerea şi îl va anula. În ipoteza în care apreciază că sunt întrunite condiţiile de formă, va administra probele necesare (martori, expertize) pentru a verifica dacă starea de fapt reală corespunde cu cea descrisă de agentul constatator în procesul-verbal, în urma administrării probelor putând fie să admită plângerea, fie să o respingă.

În situaţia în care judecătorul apreciază că, deşi s-a săvârşit fapta, gravitatea acesteia este redusă, iar persoana amendată nu a mai săvârşit asemenea fapte, va putea să înlocuiască amenda aplicată de agentul constatator cu avertisment.

Atenţie!

În măsura în care vă consideraţi nevinovat insistaţi să fie audiaţi martorii prezenţi la locul faptei, întrucât judecătorul nu poate cunoaşte ce s-a întâmplat cu adevărat dacă nu audiază martori.

Reţineţi!

Întrucât instanţele de judecată sunt extrem de aglomerate, este posibil să staţi destul de mult la judecarea plângerii. Pe de altă parte, este bine să vă prezentaţi la ora indicată în citaţie şi să vă aşteptaţi răbdători rândul la judecată.