O judecătoare de la Tribunalul Suceava a fost reținută de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind acuzată, între altele, de luare de mită, favorizarea infractorului, dar și deținere de droguri pentru consumul propriu! Magistrata chiar și-ar fi pus casa la dispoziție unor persoane consumatoare.

Informațiile apar într-un comunicat transmis joi de PICCJ, conform căruia judecătoarea a fost reținută pentru 24 de ore nu mai puțin de 5 infracțiuni: 1. Folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații (2 fapte) și a infracțiunii de favorizarea infractorului (2 fapte); 2. Luare de mită; 3. Complicitate la trafic de influență; 4. Deținere de droguri pentru consum în formă continuată (5 acte materiale); 5. Punere la dispoziție, cu știință, cu orice titlu, a unei locuințe pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri, în formă continuată (3 acte materiale).

„Sifona” informații despre percheziții

„Potrivit probatoriului administrat, s-a stabilit că inculpata, în perioada 11-14 noiembrie 2022, în baza prerogativelor specifice funcției de judecător pe care o exercita, a luat cunoștință de informații nepublice privind actele de urmărire penală și măsurile dispuse într-un dosar DIICOT (dosar aflat în faza de urmărire penală), respectiv informații privind perchezițiile domiciliare ce urmau a fi efectuate, pe care le-a pus la dispoziția altor persoane prin intermediul cărora au ajuns și la alte persoane interesate”, se explică în comunicat.

De asemenea, în perioada aprilie-septembrie 2023, tot folosindu-se de funcția ei de judecătoare, a aflat despre informații nepublice privind actele de urmărire penală și măsurile dispuse într-o altă cauză DIICOT, „informații pe care în mod direct și prin intermediul altor persoane le-a pus la dispoziția unor persoane interesate”.

„Referitor la infracțiunea de favorizarea infractorului, s-a reținut că divulgarea către persoanele cercetate a faptului că erau vizate de măsuri de supraveghere tehnică sau percheziții a fost de natură să pericliteze cercetările în cauzele respective”, explică procurorii în comunicat.

Bani, bijuterii, alimente, sejururi...

În ce privește infracțiunea de luare de mită, anchetatorii au stabilit că, timp de 3 ani, adică în perioada 2020-2023, în mod direct sau prin intermediul altor persoane, judecătoarea a primit și acceptat în mod repetat foloase necuvenite - bani, bijuterii, folosința gratuită a unor autoturisme, contravaloarea unor sejururi, servicii de pază și protecție, produse alimentare ș.a. - în legătură cu măsurile dispuse și hotărârile pronunțate într-o cauză instrumentată de DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava.

Legat de acuzația de complicitate la trafic de influență, anchetatorii au arătat că a lăsat să se înțeleagă că are influență asupra unor judecători, în vederea obținerii unei hotărâri de achitare.

„Fără a promite că va influența în mod direct magistrații dintr-un complet învestit cu judecarea unei cauze, prin prezența sa la întâlnirea dintre martorul denunțător (cumpărător de influență) și o altă persoană, i-a creat martorului denunțător convingerea că respectiva persoană are influență asupra magistraților și îi poate influența pentru obținerea unei hotărâri de achitare. În acest mod, inculpata a facilitat obținerea de către persoana în cauză a sumei de 30.000 de euro”, menționează comunicatul.

Consumatoare de droguri

Anchetatorii au stabilit și că judecătoarea era consumatoare de droguri, iar mai mult, le-a pus și propria casă la dispoziție unor consumatori. 

„Potrivit probatoriului administrat, s-a stabilit că, în perioada septembrie - octombrie 2023, inculpata a deținut în locuința sa droguri de mare risc în vederea consumului propriu, iar în anumite perioade a pus la dispoziția unor persoane locuința sa în vederea consumului de droguri”, arată anchetatorii.

Cine este judecătoarea reținută de procurori

Site-ul local Monitorul de Suceava scrie că judecătoarea în cauză este Ana Maria Chirilă, de la Secția Penală a Tribunalului Suceava, și că urma să fie prezentată  la Curtea de Apel București cu propunere de arestare preventivă.

„În  același dosar a fost reținut și urmează a fi propus pentru arestare și un bărbat, Mihai Pînzari, din Dornești”, mai scrie Monitorul de Suceava.

Sursa citată mai arată și că, în cadrul acestui dosar, miercuri au fost chemați sau aduși la audieri și alți martori sau suspecți. În plus, miercuri, ziua în care a fost reținută, magistrata ar fi trebuit să judece nume grele.

„Ana Maria Chirilă avea miercuri mai multe dosare în care trebuia să intre în ședință de judecată. Unul din acestea îl vizează pe comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef de la Serviciul Permise și Înmatriculări, dar și pe ofițerul de la DGA Suceava Mihail Martin. Ședința de judecată privind dosarul de corupție nu a avut loc din motive lesne de înțeles”, mai scrie site-ul monitoruldesuceava.ro.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!