Judeţ de sonde: Jumătate din suprafaţa Bihorului a fost concesionată pentru exploatări petroliere

De la graniţa cu judeţul Satu Mare până la cea cu Aradul, de-a lungul frontierei cu Ungaria, Bihorul ar putea ajunge un imens câmp de sonde pentru extracţia de ţiţei şi de gaze, inclusiv din categoria celor de şist.

Încă de acum trei ani, statul a concesionat resursele subterane unor companii străine, cărora de anul trecut a început să le avizeze,  prin Hotărâri de Guvern, acorduri petroliere pentru mai bine de 4.000 de kilometri pătraţi, adică mai mult de jumătate din suprafaţa judeţului. Pentru trei din cele patru perimetre, întinse pe 3.000 de kmp, două companii au şi primit deja undă verde să înceapă lucrările.

Deşi tot mai mulţi bihoreni se tem că firmele vor sfredeli pământul pentru a exploata gaze de şist, cu toate riscurile aferente, niciun oficial n-a vorbit deschis despre ce înseamnă concesionările şi despre pericolul ca Bihorul să fie transformat într-o uriaşă platformă petrolieră. Unii politicieni s-au grăbit să promită că oamenii nu vor avea de suferit, ci doar de câştigat. Cu ce preţ, însă, nimeni nu ştie...

De trei ani

În Bihor, chestiunea gazelor de şist a început să fie cunoscută anul trecut, când s-a aflat că patru perimetre pentru explorare-dezvoltare-exploatare petrolieră (EX-1 Voivozi, EX-2 Tria, EX-3 Băile Felix şi EX-4 Tulca) au fost concesionate, încă din 2010, de către Agenţia Naţională de Resurse Minerale unor companii străine, timp de 30 de ani, pentru exploatarea acestui tip de gaze.

Chimic identice cu gazele naturale convenţionale, gazele de şist se găsesc la adâncimi mult mai mari, captive în roci impermeabile precum cărbunele ori şisturile argiloase. Singura metodă folosită pentru extragerea lor este fracturarea hidraulică, adică pomparea în subteran a unui amestec de apă cu diverse substanţe chimice care să dizolve rocile. Ce fel de substanţe nu se ştie exact, companiile petroliere invocând secretul tehnologic. Cert e că tehnica a născut controverse aprinse în America şi în Europa, unde contestatarii au dezvăluit că efectele sunt devastatoare: contaminarea pânzei freatice, consumarea unor cantităţi de apă uriaşe, deşertificarea solului şi chiar generarea de seisme.

Exclusiv pentru străini

Deşi la acea vreme niciun oficial n-a scos măcar un cuvânt despre acest lucru, toate cele patru perimetre din Bihor au fost atribuite încă de acum trei ani unor companii străine, prin licitaţii speciale, denumite runde de concesionări. În urma acestora, Perimetrul Voivozi a fost dat companiilor MOL Ungaria şi Expert Petroleum, iar cel denumit Tulca a ajuns pe mâna unei firme anonime din Marea Britanie, Clara Petroleum Ltd., care în acte are un singur angajat. Dreptul de explorare şi exploatare în perimetrele Tria şi Băile Felix l-a obţinut compania canadiană East West Petroleum, care după un an şi-a vândut 85% din drepturile aferente licenţei către NIS Petrol, o subsidiară a gigantului rus Gazprom.

Semnate de ANRM în 2010, acordurile au început să fie validate prin Hotărâri de Guvern în ultimul an. În decembrie 2012, Guvernul Ponta a avizat acordurile pentru Tria şi Tulca, iar în urmă cu trei săptămâni pe cel din Băile Felix, doar acordul pentru Voivozi neavând încă parafa Executivului.

Secret spart

Deşi subiectul suscită un uriaş interes public, scoţând mii de oameni în stradă în acţiuni de protest, nicio instituţie nu a oferit explicaţii privind denumirea şi întinderea fiecărui perimetru, sumele încasate pentru concesiuni, sumele estimate a fi obţinute din redevenţe, valoarea zăcămintelor şi tipul acestora, riscurile pe care le implică exploatările. Mai mult, nici măcar când s-a aflat că unul dintre perimetre include şi Băile Felix, autorităţile nu au furnizat vreo lămurire concretă, ci doar au promis că nu vor răsări sonde în staţiune.

Cu toată secretomania, BIHOREANUL a intrat în posesia unora dintre aceste informaţii şi le dezvăluie în premieră. Ele relevă în primul rând întinderea şi cuprinderea fiecăruia din cele patru perimetre: trei dintre acestea - Tria, Băile Felix şi Tulca - se află exclusiv pe teritoriul Bihorului, iar unul - Voivozi - continuă şi în judeţul Satu Mare. Fiecare perimetru are aproximativ 1.000 de kilometri pătraţi, ceea ce face ca, însumate, cele patru perimetre să depăşească 4.000 kmp. Dat fiind că suprafaţa întregului judeţ este de 7.544 kmp, sondele vor putea fi plantate, practic, pe jumătate din teritoriul Bihorului, excepţie făcând, probabil din cauza costurilor, doar zonele ridicate.

Printre sate

Potrivit hărţilor geologice, cele patru perimetre ocupă toată zona de câmpie a judeţului, curgând, de la nord spre sud, unul sub celălalt. La vest, ele sunt delimitate de graniţa cu Ungaria, iar la est se termină la îmbinarea dintre dealurile şi munţii judeţului.

Întins pe 1.089 kmp, perimetrul Tria începe din sudul oraşului Săcueni, având extrema estică în zona Pădurea Neagră. În jos, perimetrul e delimitat printr-o linie dreaptă care trece pe deasupra localităţilor Sântandrei, Oradea, Husasău de Criş şi Cuieşd (comuna Brusturi), cuprinzând 15 unităţi administrativ-teritoriale: Oradea, Paleu, Biharia, Cetariu, Sălard, Sârbi, Ciuhoi, Derna, Popeşti, Spinuş, Chişlaz, Tăuteu, Săcueni, Diosig şi Brusturi.

Perimetrul Băile Felix se întinde pe 1.066 kmp de pe raza a 21 de oraşe şi comune: Aleşd, Lugaşu de Jos, Vârciorog, Ţeţchea, Tileagd, Ineu, Săcădat, Copăcel, Hidişelu de Sus, Drăgeşti, Lăzăreni, Sânmartin, Oşorhei, Nojorid, Gepiu, Cefa, Sânnicolau Român, Toboliu, Girişu de Criş, Sântandrei şi Oradea. Practic, după cum se observă, acesta înglobează municipiul reşedinţă de judeţ şi Zona Metropolitană, teritorii urbane şi cu densitate mare a populaţiei. În est, limita sa se află pe linia Pădurea Neagră-Aleşd-Vârciorog-Corbeşti, iar linia sudică trece prin Drăgeşti, Şumugiu şi Gepiu, care reprezintă şi extremitatea nordică a perimetrului Tulca. În partea opusă, acesta continuă până la graniţa cu Aradul, în est întinzându-se până la Ceica şi Holod.

Garanţii ruseşti

Despre perimetrul Tulca se ştie cel mai puţin, dat fiind că de la avizarea acordului firma Clara Petroleum nu a dat niciun semn de activitate. Reprezentanţii NIS Petrol, în schimb, au ajuns în Bihor încă din vară, arătându-şi intenţia de a începe rapid prospectarea perimetrelor Tria şi Felix, pentru a identifica exact zăcămintele. Priviţi cu suspiciune, ruşii au încercat să calmeze spiritele. "Nu ştiu de ce activităţile noastre sunt puse în legătură cu gazele de şist. Vreau să spun definitiv şi irevocabil: nici n-am discutat această posibilitate cu Guvernul, nici n-am planificat asemenea activităţi, nici nu putem să le facem, nu avem tehnologii şi niciodată n-am făcut-o. Nici în Serbia, nici în Rusia!", a declarat Vadim Smirnov (foto), directorul NIS Petrol România.

Aceleaşi asigurări le-au dat în ultimele săptămâni şi autorităţile statului, după avizarea acordului pentru Băile Felix. Mai precis, reprezentanţii ANRM Bihor, prefectul Claudiu Pop şi chiar ministrul Mediului, Rovana Plumb, care a afirmat că în staţiune nu se vor căuta ori extrage gaze de şist, deoarece acordul este "petrolier", nu pentru gaze de şist. Ce nu a mai spus Plumb este, însă, că legislaţia nici nu defineşte, măcar, sintagma "gaze de şist", iar exploatarea acestora nu este reglementată distinct.

Cap în cap

Neîncrederea în asigurările oficialilor e dublată şi de declaraţii ale companiei canadiene East West Petroleum, care a recunoscut deschis că vrea să scoată gaze de şist. Cunoscută în lume pentru exploatările de acest fel, firma a anunţat pe site-ul propriu, încă din mai 2011, că pe suprafeţele concesionate în România - adică cele două din Bihor (Băile Felix şi Tria) şi alte două din Timiş - "au fost recunoscute şi resurse de hidrocarburi neconvenţionale", iar "planurile companiei includ studii detaliate şi evaluări ale acestor resurse cu un potenţial mare şi neexplorat". După anunţul asocierii cu NIS Petrol, făcut tot în mai 2011, EWP a susţinut că împreună cu partenerii ruşi "intenţionează să îşi concentreze activităţile pe resursele convenţionale de petrol şi gaz, în completarea potenţialului de gaze de şist neconvenţionale".

Abia luna trecută, după ce Guvernul a aprobat acordul pentru perimetrul Felix, canadienii au dat-o la întors, postând un comunicat ce susţine că, dimpotrivă, "NIS şi compania noastră vor ţinti resurse convenţionale, folosind tehnologii convenţionale, şi nu au drept ţintă formaţiunile de şist". Fără să motiveze de ce şi-a schimbat poziţia, comunicatul East West Petroleum dă impresia că a avut ca scop să transmită ceea ce opinia publică ar vrea să audă, şi anume că în Bihor nu se caută gaze de şist! 

Fracturarea e veche!

În aceste condiţii, cel mai verosimil scenariu pare a fi cel potrivit căruia EWP şi NIS vor explora zăcămintele pentru a scoate tot ce vor găsi. "Realizarea unei sonde este costisitoare, poate ajunge la milioane de euro. O companie care îşi amplasează o sondă ştie că va găsi ceva şi vrea să extragă tot ce găseşte", explică un specialist geolog consultat de BIHOREANUL. În opinia sa, este plauzibil şi ca NIS Petrol să fie doar scoasă la înaintare de East West Petroleum ca să facă studiile geologice, urmând ca ulterior frâiele să le preia direct canadienii.

În condiţiile în care bihorenii se tem atât de mult de fracturarea hidraulică, paradoxul e că această metodă a fost deja folosită în Bihor! "Petrom a folosit fracturarea la Suplacu de Barcău dar, evident, fără a utiliza acel amestec de substanţe necesar dizolvării şisturilor. Dacă este corect aplicată, această tehnică nu reprezintă un pericol pentru mediu", spune geologul. Asta, însă, numai dacă autorităţile fixează companiilor obligaţii clare şi supraveghează fiecare sondă în parte, astfel încât să reducă la minimum riscul accidentelor ecologice.

Mai durează

Până să ajungă la forări, companiile trebuie să treacă prin mai multe etape. Prima este cea a prospecţiunilor seismice, care necesită avizele primăriilor localităţilor pe raza cărora se desfăşoară lucrările, un certificat de urbanism din partea Consiliului Judeţean şi, în final, un aviz de la Agenţia pentru Protecţia Mediului.

După interpretarea datelor obţinute prin prospecţiuni, etapă ce poate dura un an şi jumătate, firmele pot demara procedurile pentru amplasarea propriu-zisă a sondelor de explorare, etapă pentru care, din nou, au nevoie de autorizaţiile primăriilor, CJ şi APM, dar şi ANRM. De asemenea, companiile trebuie să organizeze dezbateri publice în care să prezinte detaliat lucrările ce urmează a fi făcute şi, nu în ultimul rând, să închirieze ori să cumpere pământurile pe care vor să foreze.

Astfel că, teoretic, mingea rămâne în terenul bihorenilor, cărora le rămân destule căi legale să se împotrivească şi care pot alege ce vor să vadă crescând pe terenurile lor: sonde sau verdeaţă?

VOX POP!
Referendumuri locale: la ce folos?

Îngrijorat de viitorul staţiunilor Băile Felix şi 1 Mai, primarul comunei Sânmartin, Lucian Popuş (foto), a declarat că pregăteşte un referendum local, pentru ca localnicii să voteze dacă sunt de acord sau nu cu exploatările petroliere. Cel mai probabil, consultarea va avea loc în a doua jumătate a lunii ianuarie, iar pentru a fi validată trebuie ca la urne să se prezinte cel puţin jumătate plus unul din cei 7.800 localnici.

Chiar dacă această condiţie va fi îndeplinită, iar oamenii se vor arăta împotriva exploatărilor, este greu de spus că referendumul va avea vreun efect practic. Motivul? Potrivit legii, resursele din subsol sunt în proprietatea statului, nu a comunităţilor locale. În ţară au mai avut loc referendumuri pe tema exploatărilor gazelor de şist, în judeţele Vaslui şi Constanţa, dar niciunul nu a fost validat, din lipsă de cvorum.

În scandalul exploatării gazelor de şist în perimetrul Băile Felix a intervenit săptămâna trecută şi Transgex, firmă care deţine 21 de licenţe de exploatare a apei geotermale în judeţele Bihor şi Satu Mare. Directorul acesteia, Alin Iacobescu, susţine că acordurile petroliere pentru Tria, Felix şi Tulca sunt ilegale, întrucât se suprapun cu perimetrele de apă geotermală pentru care Transgex a primit deja licenţe, fără ca acum să fi fost consultată şi a putea arăta că forajele petroliere sunt susceptibile să le afecteze pe cele pentru apa geotermală.

Potrivit surselor BIHOREANULUI, pretenţia Transgex nu este însă întemeiată, întrucât firma nu a concesionat integral perimetrul pe care şi-a pus sondele, întins pe 37 kmp, ci doar zona de protecţie din jurul acestora, de zeci de ori mai mică. Explicaţia e că, dat fiind că redevenţa pentru un kmp este de 32.000 lei pe an, Transgex ar fi trebuit să achite anual pentru întreaga suprafaţă peste 1,1 milioane lei. Aşa că economiile înregistrate de-a lungul timpului i se întorc acum împotrivă.