Bihorul se numără printre judeţele fruntaşe în ce priveşte numărul de infectări cu Covid-19 raportat la mia de locuitori. Sâmbătă, incidenţa cazurilor Covid-19 a ajuns la 5,25, judeţul nostru ocupând astfel locul 5 în ţară după cum arată raportarea Grupului de Comunicare Strategică.
Potrivit datelor oficiale, Bihorul este întrecut doar de Sălaj (6,49 cazuri la mia de locuitori), Cluj (6,15), Timiş (5,88) şi Sibiu (5,31). Pe locul al şaselea, în top se află judeţul Alba, cu 5,24 cazuri la mia locuitori.
Spre deosebire de autorităţile locale, care au anunţat anterior că în ultimele 24 de ore au fost 291 de îmbolnăviri cu Covid-19 confirmate, GCS afirmă că în judeţ s-au înregistrat mai multe cazuri, 370. Este important de ştiut, însă, că o parte dintre aceste date sunt, de fapt, reportate de zilele trecute, când GCS anunţa cifre mai puţine, cel mai probabil pentru că datele nu fuseseră încă prelucrate, aşa cum BIHOREANUL a şi semnalat.
Potrivit GCS, bilanţul total al bihorenilor infectaţi cu Covid-19 s-ar ridica la 8545 de la începutul pandemiei.
Pe de altă parte, sursele ziarului afirmă că în judeţ erau sâmbătă dimineaţă 3.481 cazuri active.
Sursele BIHOREANULUI spun că noile îmbolnăviri sunt din Oradea, Măgeşti, Sârbi, Dobreşti, Pietroasa, Oşorhei, Valea lui Mihai, Ineu, Buduslău, Tăuteu, Popeşti, Abram, Pocola, Beiuş, Şoimi, Uileacu de Beiuş, Sântandrei, Aleşd, Salonta, Vadu Crişului, Tulca, Biharia, Paleu, Nojorid, Hidişelu de Sus, Bunteşti, Ştei, Borod, Tinca, Lunca, Nucet, Cociuba Mare, Ciumeghiu, Rieni, Tileagd, Ceica, Lazuri de Beiuş, Olcea, Şuncuiuş, Salonta, Mădăras, Vadu Crişului, Sânmartin, Girişu de Criş, Lugaşu de Jos, Săcueni, Curtuişeni, Marghita, Tăuteu, Suplacu de Barcău, Batăr şi Copăcel.
Depistarea celor 291 cazuri avut loc după ce în judeţ au fost efectuate în ultimele 24 de ore 763 teste PCR (416 la Spitalul Judeţean şi 288 la Spitalul Municipal din Oradea şi doar 59 la Marghita), din care 107 au fost repetări ale analizelor pentru persoane confirmate anterior cu Covid.
În altă ordine de idei, la nivel naţional au fost raportate 9.937 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (numărul total al diagnosticaţilor de la începutul pandemiei ajungând la 296.999) şi 130 de decese (7793 total).
122 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 3 pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi, iar pentru 5 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent, a precizat GCS.
În unităţile sanitare de profil din ţară, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.113.Dintre acestea, 1.048 sunt internate la ATI.
Aşa cum BIHOREANUL a mai scris, conform unui comunicat, de sâmbătă, al prefectului de Bihor, Dumitru Ţiplea, în ultimele 24 de ore au fost 291 de îmbolnăviri cu Covid-19 confirmate. În total, 468 de persoane purtătoare ale virusului sunt internate, iar numărul persoanelor decedate a ajuns la 259 (cu 5 mai multe comparativ cu ziua precedentă).