Județul Bihor se află pe locul al treilea la nivel național după puterea instalată de prosumatori, depășind 164 MW la sfârșitul lunii iunie. Într-un singur an, capacitatea panourilor fotovoltaice ale persoanelor și firmelor din județ a crescut cu aproape 49%, una dintre cele mai mari evoluții dintre județele aflate în fruntea clasamentului.

Potrivit unei analize realizate de Echipam.ro, furnizor de echipamente de protecție, pe baza situațiilor lunare publicate de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), puterea instalată a prosumatorilor din Bihor a crescut de la 110,5 MW în iunie 2025 la 164,3 MW în iunie 2026, adică cu 48,8%. Dintre primele cinci județe din clasament, Bihorul a avut cea mai rapidă creștere.

Locul 3 în țară

Cu cei 164,3 MW instalați, județul nostru este depășit numai de Ilfov, unde prosumatorii însumează o putere de 290,7 MW, și de Timiș, cu 196,5 MW. După Bihor urmează Dolj, cu 155,8 MW, și Cluj, cu 144,4 MW.

În total, în județ sunt înregistrați 15.983 de prosumatori, dintre care 14.444 sunt persoane fizice, iar 1.539 sunt firme. Numărul lor a crescut cu 61,8% față de iunie 2025, când erau înregistrați 9.881 de prosumatori.

Aproape jumătate din puterea instalată în Bihor, adică 78,1 MW, aparține firmelor. Datele se referă la prosumatorii racordați la rețelele de distribuție, care produc energie pentru propriul consum și livrează surplusul în rețea. Statisticile indică puterea instalată a sistemelor, nu cantitatea de energie electrică produsă efectiv.


(sursa datelor: echipam.ro)

Vestul țării, în frunte

Datele arată și o concentrare importantă a prosumatorilor în vestul țării. Patru dintre primele șase poziții ale clasamentului sunt ocupate de Timiș, Bihor, Cluj și Arad.

Dintre județele învecinate cu Bihorul, Clujul este pe locul 5, cu 144,4 MW, Aradul pe locul 6, cu 138,1 MW, în timp ce Sălajul se află abia pe poziția 36, cu 52 MW instalați.

La nivel național, puterea instalată a prosumatorilor a ajuns în iunie 2026 la 4.019 MW, cu 42,5% mai mult decât cu un an înainte. Bihorul concentrează astfel aproximativ 4% din întreaga capacitate instalată de prosumatori din România.

„Cifrele astea le vedem și noi, dar dintr-un alt unghi: în ultimul an, comenzile de echipament pentru lucru la înălțime au crescut vizibil, iar tot mai des cumpărătorul nu mai e o firmă mare de instalări, ci echipe mici, de doi-trei oameni, care montează câteva sisteme pe săptămână. Partea bună e că mulți întreabă acum de centuri și de mănuși electroizolante înainte să le ceară cineva la un control. Piața se profesionalizează de jos în sus", a spus Sorin Iftene, fondatorul Echipam.ro.

Creștere fără un nou program „Casa Verde”

Analiza arată că dezvoltarea puternică din ultimul an s-a produs într-o perioadă în care programul Casa Verde Fotovoltaice nu a mai avut o nouă sesiune de înscrieri. Ultima sesiune a fost cea din 2024, iar în 2025 lansarea uneia noi a fost suspendată.

În mai 2026, potrivit documentului, programul nu a mai fost inclus în bugetul Administrației Fondului pentru Mediu, banii fiind redirecționați spre proiecte de apă și canalizare.

În anul 2026 este așteptat un program de 400 milioane de lei destinat bateriilor de stocare, exclusiv pentru cei care au deja sisteme fotovoltaice, însă deocamdată ghidul de finanțare nu a fost publicat. În schimb, pentru firme sunt disponibile linii de finanțare pentru proiecte fotovoltaice prin Fondul pentru Modernizare și PNRR.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!