Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o nouă avertizare de cod galben de instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin “averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și căderi de grindină”, valabilă pe aproape tot teritoriul ţării inclusiv în judeţul Bihor.

Cantitățile de apă vor depăși local 20-25 l/mp și izolat 40...60 l/mp, au precizat meteorologii.

Codul galben este valabil de vineri, de la ora 12, până în noaptea de vineri spre sâmbătă, ora 3.

Totodată, merită precizat că manifestări de instabilitate atmosferică şi disconfort termic se vor semnala în Bihor până duminică, la ora 23, potrivit unei informări a ANM.