Desfăşurată la Filarmonică, Gala Sportului Bihorean 2011 a strâns luni seara crema sportului bihorean, laureaţii anului precedent fiind premiaţi pentru rezultatele obţinute. Astfel, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret a întocmit mai multe clasamente, pe diferite categorii, cum ar fi sporturi olimpice sau neolimpice, precum şi ierarhii ale echipelor, dar a acordat şi diferite distincţii speciale pentru cei care şi-au pus amprenta pentru dezvoltarea şi promovarea sportului bihorean în anul recent încheiat.

Gala a fost pigmentată însă cu diferite momente artistice, de muzică sau dans, astfel că după ce Cristian Porumb şi Lucian Oros au încântat asistenţa prin melodiile cântate, surpriza organizatorilor a reprezentat-o bine cunoscuta interpretă Ana Maria Georgescu, care a susţinut trei melodii, printre care şi arhicunoscuta piesă "Ochii tăi". De altfel, Ana Maria, care s-a stabilit de doi ani în Oradea şi care marţi îşi sărbătoreşte ziua de naştere a invitat toţi sportivii şi antrenorii premiaţi la această gală la cheful de sâmbătă seara pe care îl va organiza într-un club din oraş.

În ceea ce priveşte premierea propriu zisă, mai întâi au fost premiaţi profesorii de sport cu rezultate deosebite în 2011. Aceştia sunt: Jozsa Ana (S08 "Oltea Doamna"), Rodica Sanislav (LT "Onisifor Ghibu"), Călin Boeriu (CN "Iosif Vulcan"), Alexandra Zamfir (S08 "Dacia"), Dumitru Chifiriuc (CN "Mihai Eminescu"), Dana Marinău (LT "Onisifor Ghibu"), Florin Indrie (CN "Mihai Eminescu"), Monica Toth (Liceul Greco-Catolic), Judith Balasz (S08 "Nicolae Bălcescu") şi Liana Popovici (LT "Lucian Blaga").

Premii speciale

O categorie aparte a fost cea a premiilor speciale, care au fost acordate Ileanei Bereş, campioană naţională la 10.000 de metri veterani, cu un nou record naţional, lui Ion Marin, campion naţional la culturism secţiunea masters, şi lui Alexandru Lungu, pentru rezultatele deosebite obţinute la proba sportivă Mixt Martial Arts.

Cea mai de perspectivă echipă feminină la jocuri sportive a fost desemnată formaţia de baschet U15 a Clubului Sportiv CN "Mihai Eminescu", medaliată cu bronz la Campionatul Naţional, din 32 de echipe participante (antrenoare Suzana Onaca).

După alte momente artistice susţinute de o trupă de dans sportiv a clubului Quasar şi după premierea reprezentanţilor mass-media, a urmat festivitatea de decernarea a trofeelor şi diplomelor laureaţilor de la sporturile neolimpice la probele individuale. Nominalizaţi aici au fost: Bernath Csaba (karate tradiţional, CSU UAMT Agora), Ionel Basilio Bara (karate tradiţional, CSU UAMT Agora), Viviana Chirilă (karate kyokushin, CS Gym Oradea), Sebastian Ilaş (karate kyokushin, CS Gym), Cristian Acs (fotbal-tenis, CS Tengo Salonta) şi Nagy Evelin (taekwon-do ITF).

În ceea ce priveşte această secţiune, a probelor individuale de la sporturile neolimpice, pe primul loc s-au situat Aurelian Fleisz şi Iulian Surlă, de la disciplina nage no - keta (o combinaţie între judo şi karate), de la CSM Oradea, medaliaţi cu aur la Campionatul European de seniori de la Praga şi tot cu aur la Europenele de open, precum şi clasaţi pe poziţia a V-a la Campionatul Mondial de la Frankfurt.

Pe locul II s-a clasat Raul Tudorică, de la karate tradiţional (UAMT U Agora), iar pe poziţia a III-a, Georgel Bobiş (fotbal-tenis, Tengo Salonta).

Echipa de polo seniori, cea mai bună

După alte momente artistice, prin care cântăreţul Cristian Porumb a reuşit să dezmorţească atmosfera, în special prin tonalitatea foarte ascuţită a vocii sale, s-a trecut la premierea echipelor de la jocuri sportive. De departe aici, pe primul loc s-a situat campioana României la polo pe apă seniori, CSM Oradea, care anul trecut a fost antrenată de Cornel Gordan, iar în prezent este condusă de pe banca tehnică de ungurul Toth Laszlo.

Din echipă au lipsit la premiere însă cei mai buni jucători, aflaţi în aceste zile în Olanda, unde participă cu echipa României la Campionatul European. Pe locul secund s-au situat băieţii de la baschet, ocupanţi ai locului VI ediţia trecută de campionat. Antrenorul Cristian Achim fiind însoţit de toţi jucători din lotul actual. În fine, pe locul III s-a clasat echipa de polo juniori I a clubului Crişul, antrenată de Eugen Băjenaru, care anul trecut a ocupat locul II la Campionatul Naţional.

Cum de la un asemenea eveniment nu puteau să nu lipsească şi oficialităţile, acestea s-au numărat, la rându-le, printre premiaţi, cu toate că în dreptul unora, cel puţin, planează un anumit semn de întrebare în ceea ce priveşte aportul adus la dezvoltarea sportului în Bihor anul trecut. Printre acestea s-a numărat însă şi orădeanul Sorin Moldovan, vicepreşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport, care a avut o activitate apreciată totuşi la unison în ceea ce priveşte organizarea competiţiilor sportive în judeţul nostru. De asemenea, Gavrilă Ghilea, prefectul judeţului, a fost premiat la secţiunea investiţii în sport, remarcându-se în mod special activitatea de la clubul Luceafărul.

Dintre politicieni a mai fost prezentă şi Biro Rozalia, viceprimarul oraşului, în timp ce Radu Ţârle, cu toate ca a fost nominalizat, a lipsit.

Înainte de premierea primilor trei sportivi ai judeţului, care până la urma s-au dovedit a fi patru, au fost recompensaţi cu diplome şi trofee laureaţii probelor individuale, la sporturi olimpice. Aceştia sunt: judoka Costel Dănculea, Ioana Matei şi Daniel Matei (CSM Oradea), atletele Bianca Lazăr Fazekaş (CS Crişul) şi Cornelia Deiac (CSU CSM), precum şi Francesca Pop, de la tir sportiv (CSU).

Cei mai buni dintre cei buni

În fine, apogeul galei l-a constituit desemnarea primilor trei sportivi ai anului. Pe locul III s-a clasat judoka Barna Ruth, de la CS Crişul, sportivă antrenată de Olimpia Ianc, vicecampioană mondială de cadete şi medaliată cu bronz la Europenele de cadete.

Pe locul secund a fost desemnat tot un judoka, Dan Fâşie, de la CSM, un sportiv care are mari şanse de a reprezenta judeţul la Jocurile Olimpice de la Londra. Dan Fâşie a ocupat locul I în 2011 la World Cup Bucureşti - seniori - şi locul II la World Cup Sao Paulo - seniori.

Având în vedere că ambele au avut rezultate de-a dreptul excepţionale în 2011, judoka Larisa Florian, de la LPS CSU, şi atleta Ligia Grozav, tot de la LPS CSU Oradea, au fost desemnate ambele pe prima poziţie în topul DJST Bihor pe 2011.

Larisa Florian, printre altele, şi-a adjudecat titlul continental la cadete U17, bronzul la Mondialul de cadeţi şi o serie de locuri I la Balcaniadă, Festivalul Tineretului European şi Campionatele Naţionale. La rândul său, Ligia Grozav (foto), a obţinut în 2011 primul titlu mondial pentru atletismul bihorean, la juniori II, în Franţa, la Lille, medalie de bronz la Festivalul Tineretului European şi o serie de locuri I şi II la Campionatele Naţionale.