Sportivii orădeni au obţinut rezultate foarte bune la Campionatul Naţional individual de judo tineret, disputat la Drobeta Turnu Severin.

Astfel, deşi CSM JC Liberty s-a prezentat la etapa finală a competiţiei fără trei sportive de bază, Larisa Florian, Lorena Podelenczki şi Patricia Petras, aflate în recuperare după accidentări suferite în cursul sezonului trecut, ceilalţi judoka au avut evoluţii foarte bune, reuşind să le suplinească cu brio absenţa.

Nici Clubul Sportiv Crişul nu a putut conta pe o sportivă valoroasă, pretendentă la medalii, Barna Ruth, care a suferit, la rându-i, o accidentare serioasă, ruptură de ligamente la genunchi în meciul din turul doi.

În aceste condiţii, cele mai bune rezultate le-au înregistrat: Mădălina Pantea (70 kg), Vlad Vişan (73 kg) şi Răzvan Bodea (90 kg), de la CSM LPS JC Liberty, care s-au situat pe prima treaptă a podiumului şi au devenit campioni naţionali.

La rândul lor, Andreea Florian (57 kg), Ramona Ene (+78 kg), Farkas Zoltán (81 kg) de la CSM LPS JC Liberty şi Denisa Benţe (48 kg) de la CS Crişul s-au remarcat prin evoluţiile bune avute, ocupând în final locul II şi intrând în posesia medaliilor de argint.

Tot pe podium, dar pe locul al III-lea, s-au situat şi: Georgiana Pantea (70 kg), Luca Kunszabó (100 kg), Mircea Pop (73 kg) şi Farkas Bertalan (66 kg), toţi de la CSM LPS JC Liberty, aceştia intrând în posesia medaliilor de bronz.

Alte două sportive, Naomi Halas (57 kg) şi Daniela David (70 kg), ambele de la CS Crişul, au ratat de puţin podiumul, clasându-se, în final, pe locul V.
"Deşi au fost câteva absenţe importante la etapa finală, colegii acestora au avut o comportare foarte bună, dăruirea şi dorinţa lor de victorie facilitându-le obţinerea unor rezultate remarcabile", a declarat directorul LPS, Dan Matei.

Judoka orădeni de la CSM LPS JC Liberty sunt pregătiţi de antrenori Aurelian Fleisz şi Emil Morar, iar cei de la CS Crişul de antrenoarea Olimpia Ianc.