​Actriţa americană Julia Roberts a sfidat regulile stricte privind moda de la Festivalul de la Cannes, păşind pe covorul roşu desculţă la premiera "Money Monster", noul film în regia lui Jodie Foster, în care vedeta joacă alături de George Clooney, scrie revista Vanity Fair.

Primii care au observat au fost fotografii, care au rămas suprinşi atunci când Roberts şi-a săltat rochia neagră şi decoltată Armani Prive, pentur a urca treptele. 

Rebeliunea actriţei vine la un an după ce organizatorii festivalului de la Cannes au refuzat accesul unui grup de femei trecute de 50 de ani, la o proiecţie de film, deoarece nu purtau tocuri înalte. La acea vreme, deşi nu au vrut să comenteze incidentul, organizatorii au confirmat că tocurile înalte la proiecţiile de pe covorul roşu sunt obligatorii.