Echipa de juniori B a FC Bihor şi-a încheiat cu o victorie clară evoluţia din stagiunea de toamnă a Campionatului Naţional. Evoluând sâmbătă la Drobeta Turnu Severin, în compania echipei locale Frontiera, formaţia orădeană s-a impus cu scorul de 3-0, după ce la pauză conducea cu 2-0.

Meciul a contat pentru cea de-a doua etapă a returului, ultima din acest an, şi a fost controlat cu autoritate de orădeni în prima repriză, care au marcat prin Şerban Man şi Alex Talpoş.

După pauză, gazdele au forţat mai mult, dorind să revină pe tabelă, numai că elevii antrenorului Adrian Sorin Todea şi-au surprins adversarii pe contraatac şi au marcat pentru 3-0 prin Marc Hălmăgean.

"A fost un joc bun, cu un bun control al balonului, în special în prima repriză. Am dominat jocul, iar victoria este clară. Am terminat sezonul pe locul II, iar băieţii au înţeles sacrificiul părinţilor şi au dorit să-i răsplătească", a declarat, după partidă, antrenorul orădean Adrian Todea.

În acest joc de la Drobeta Turnu Severin, tehnicianul bihorean a început partida cu: Eduard Ruska – Mihai Vlăduţ, Şerban Man, Ramon Bărcaş, Alin Panti – Călin Jurj, Răzvan Beiuşeanu, Darius Haş, Marc Hălmăgean – Fabian Cioloş – Alex Talpoş. Pe parcurs au mai fost introduşi: portarul Andrei Handra şi jucătorii de câmp Alex Junc şi Adrian Balog.

Cum s-a întâmplat şi la jocurile anterioare, şi de această dată părinţii s-au implicat pentru a susţine echipa orădeană în deplasare.

În clasament, echipa de juniori B a clubului FC Bihor a încheiat stagiunea pe locul al II-lea, în urma celor de la Centrul de Excelenţă Timişoara, dar şi cu patru puncte mai mult decât formaţia de pe locul III.

"Le mulţumesc părinţilor copiilor pentru că ne-au ajutat în acest sezon. Acum nu putem spera decât ca Moş Crăciun să ne aducă o rază de soare, o situaţie mai bună la clubul nostru", a mai declarat antrenorul Adrian Sorin Todea.