Echipa bihoreană de juniori C ai CF Liberty, pregătită de Adrian Gongolea, a făcut furori impunându-se clar într-un turneu desfăşurat la Reghin. În primul joc, Liberty a dispus de Viitorul Ungheni cu scorul de 2-0(1-0), prin golurile marcate Carlos Covaciu şi Andrei Ferik.

În meciul al doilea, bihorenii au întâlnit echipa Mureşul Ruşii Munţi, pe care au surclasat-o cu 6-0, 4 goluri înscriindu-se acelaşi Carlos Covaciu, iar celelalte două, Cîrlig şi Budică.

În cadrul etapei a III-a, CF Liberty s-a duelat cu una dintre formaţiile locale, CSM Avântul, pe care a învins-o destul de clar însă, cu 4-0(3-0), prin golurile marcate de Covaciu - 2, Budică şi Ferik.

În penultimul joc, elevii lui Gongolea s-au confruntat tocmai cu echipa organizatoare, CSS Reghin, pe care au învins-o însă şi mai clar, cu 5-0, după ce la pauză conduceau numai cu 1-0. Din nou Covaciu a marcat de două ori, Costin, Inocan şi Cîrlig trecându-şi şi ei numele pe lista marcatorilor.

În fine, în ultima etapă, în finala turneului, CF Liberty a primit replica celor de la FCM Tg. Mureş, echipă pe care a reuşit s-o învingă până la urmă, cu scorul de 1-0, printr-un gol marcat de Carlos Covaciu, în repriza a doua.

Astfel, în clasamentul final, CF Liberty a ocupat primul loc, FCM Tg. Mureş s-a situat pe poziţia secundă, iar Viitorul Ungheni pe locul III.

Pe lângă trofeul cucerit de echipă, Carlos Covaciu a fost premiat pentru titlul de golgheter, cu cele 10 reuşite, iar Hodoroabă a intrat în posesia titlului de cel mai bun portar al turneului, după ce nu a încasat nici un gol.

Antrenorul Adrian Gongolea s-a bazat la acest turneu pe jucătorii: Hodoroabă şi R. Matei - portari; Inocan, Ţimo, Runcan, Nistor, Catona, Nagy, Ferik, Ciubotariu, Cîrlig, Chiş, Covaciu, Stîngă, Ţut, Hamed, Budică, Bordaş şi Costin.

"Felicit jucătorii pentru prestaţiile avute de-a lungul turneului, mai ales că s-a jucat pe o căldură caniculară. Consider că a fost un turneu util, care ne-a arătat plusurile şi minusurile echipei", a declarat tehnicianul Gongolea.

Pentru juniorii C de la Liberty aceasta a fost ultima acţiune din pregătiri, urmând acum să se axeze pe jocurile oficiale, din campionat. Mai întâi vor juca jucătorii din 1999, vineri, la Salonta, cu LPS AEK Oradea, iar mai apoi, o zi mai târziu, şi echipa de 98 de la Liberty va debuta în noul sezon, tot pe teren propriu, în compania echipei FC Bihor 99.